CRONICĂ DE FILM „Tom Sawyer", o foarte reuşită ecranizare a clasicelor întâmplări imaginate de Mark Twain, filmată în România şi vorbită în germană, merită văzută de mari şi mici, deopotrivă.

Este de multă vreme un truism că, prin cele două romane ale sale avându-i ca eroi pe Tom Sawyer şi Huck(leberry) Finn, scriitorul american Mark Twain a reuşit un fel de redare arhetipală a esenţei copilăriei, a dispoziţiei acestei vârste pentru joc şi înscenare - ceva similar, în literatura română, „Amintirilor din copilărie" ale lui Creangă şi opus medelenismului care a făcut ravagii ulterior. Cu alte cuvinte, avem opoziţia dintre autenticitate şi estetizare calofilă; or, se ştie că firescul în literatură este lucrul cel mai greu de obţinut.

De la Tom la Huck

Dacă prima carte, „Aventurile lui Tom Sawyer", este, încă, doar un roman de aventuri foarte reuşit şi atractiv, Mark Twain a dat lovitura, la scurt timp (8 ani), cu urmarea acesteia: „Aventurile lui Huckleberry Finn", cartea unanim considerată drept cea din care derivă întreaga literatură americană modernă. Inspiraţia de geniu a fost cea de a relata totul din perspectiva personajului principal, adolescentul Huck - cu vorbele sale şi cu propriul mod de a gândi.

Valoarea literară a celor două cărţi nu a împiedicat ca ele să fie, de la apariţie, printre cele mai atacate de vigilenţii „gardieni" ai moralei publice de peste Ocean.

Mai ales „Huck Finn" a stârnit protestele puritane încă de la început, iar ele continuă până în ziua de azi (romanul fiind obligatoriu, „canonic", în studiul literaturii americane). Probabil, volumul se află pe primul loc în lista cărţilor periodic interzise undeva pe teritoriul SUA. Aşadar, este firesc că întâmplările imaginate de Mark Twain au atras în permanenţă atenţia cinematografului, cele două titluri fiind printre cele mai ecranizate din istorie. Nu avem însă vreo