La începutul lunii octombrie, ziarul Adevărul a publicat, în categoria „Incredibil“, atît de dragă presei române, un material privind acoperirea unui basorelief cu inscripția „Budapesta“ de pe arcada Arcului de Triumf. Vinovații ar fi fost, pasămite, Primăria Capitalei, care ar fi restaurat „pe furiș“ monumentul, precum și UDMR-ul. Iată cum istoria armatei (pardon, Armatei) române era practic rescrisă ori ocultată „de dragul ungurimii“. Se pare însă că basorelieful a dispărut în timpul regimului comunist, întrucît existența unui monument care preaslăvea (printre altele) o victorie împotriva unei revoluții bolșevice nu dădea bine. După mai bine de o săptămînă, Adevărul revine asupra temei, renunțînd însă la categorizări de tipul „incredibil“. Aflăm doar că Ministerul Culturii va restaura monumentul, ceea ce include și montarea unei plăci identice cu cea inițială. Într-adevăr, conform Mi­ni­ste­rului Culturii și Patrimoniului Național, basorelieful cu pricina „făcea cinste ostașilor Armatei Române“. E cel puțin o problemă de perspectivă aici: cine citește, de pildă, cartea istoricului maghiar Paul Lendvai, Ungurii, poate vedea că pătrunderea trupelor române în Budapesta nu e privită, dincolo de Tisa, cu aceeași satisfacție cu care se raportează publicul român la respectivul eveniment. Cu puțin timp în urmă, pe platforma CriticAtac, Florin Poenaru publica un text cu un titlu incitant: „România – țară agresoare (de ce trebuie să ieșim din NATO și să dizolvăm armata)“. Poenaru se referea, printre altele, la situația din Irak și Afghanistan, în care România s-a raliat, fără vreo urmă de spirit critic, unor războaie moralmente dubioase, purtate de „fratele mai mare“ american, ale cărui decizii nu sînt puse sub semnul întrebării. Însă participarea românească la niște conflicte militare avînd loc în afara teritoriului românesc, în siajul unui aliat cu tendințe imperia