Editura Casa de pariuri literare publica, majoritar, tineri. Nu-mi amintesc însa ca vreunul dintre „pariurile literare“ ale lui un cristian, la categoria debutanti, sa fi rupt gura târgului (în afara debutului sau – al editorului! – în roman, cu Mortii Ma-tii, despre care critici literari importanti au scris cu entuziasm). Si, tot anul acesta, Gringo de Radu Nitescu s-a mai bucurat de oarecare apreciere critica.

I-am citit pe multi dintre acesti tineri, mai ales pe poeti. Se poate cita la întâmplare, din aproape oricare, fara a se gasi vreo nota distincta, vreun timbru specific memorabil. Sunt cumva intersanjabili, precum scaunele dintr-o sala de curs. Poate ca mai e vreunul care are un picior rupt, poate ca pe altul este scrijelita o înjuratura, o declaratie de dragoste, dar, la urma urmei, toate au acelasi pattern de constructie si aceeasi culoare. Este vorba despre un minimalism lesinat (care parca îti trezeste dorul de violenta generatiei douamiiste), simptom mai degraba al unui deficit de traire si al alinierii într-o formula la moda (relativ la îndemâna, cum par sa creada unii). De la nimic-ul lui Mircea Cartarescu, de pilda, la nimicurile acestor tineri poeti, distanta este una ca de la cer la pamânt. Alex Vasies nu face întru totul exceptie de la modul de a concepe poezia al congenerilor. Numai ca, în lovitura de cap, „desenul” minimalist a cotidianului (o partida de pescuit, vizionarea unui film porno, joaca unor copii pe un câmp de papadii, scene domestice si de intimitate cu o fata etc.) este îmbogatit cu tuse confesive sau reflexive si, uneori, se tulbura printr-o sintaxa eliptica a imaginilor, disturbanta ca o minge pasata de colo-colo. O sintaxa care, câteodata, pare si ca mimeaza profunzimea: „Îmi place sa stau cocosat/ si sa ma legan simt peretele/ pe inele cum împinge ca raspuns/ moartea prietenului rezista prin lumina rosie/ cheama bmw