Tânărul a suferit răni grave la picioare. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, la o stână din Harghita, unde tânărul păzea o turmă de oi. Ursul este încă în libertate. Potrivit adevarul.ro, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu, a declarat, vineri, că un cioban a sunat la 112, solicitând ajutor întrucât a fost atacat de un urs. Astfel, la stâna din apropierea localităţii Plăieşii de Jos s-a deplasat o ambulanţă. Întrucât stâna se află pe munte, personalul medical a fost nevoit să meargă un kilometru pe jos pentru a ajunge la victimă, căreia i s-a acordat primul ajutor. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a tranchiliza animalul, care nu a reuşit să fie prins. Localnicii din zonă sunt în alertă, deoarece ursul este încă în libertate.