Mitul Naţional ?
În revista 22 (nr. 39, 25 septembrie – 1 octombrie) ne-a atras atenţia comentariul Cristinei Bogdan asupra unei expoziţii deschise la mijlocul lunii septembrie la Muzeul Naţional de Artă al României, cu tema Mitul Naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930). Expoziţia poate fi vizitată până la data de 13 februarie, anul viitor. Merită s-o vedem. Dincolo de calitatea propriu-zisă a operelor expuse (aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă ale celor mai importanţi artişti români moderni din perioada 1830 – 1930), expoziţia poate ne va ajuta să înţelegem şi care va fi fost/ care este Mitul Naţional, cel puţin din perspectiva artiştilor vizuali. Dificilă întrebare, greu de găsit un răspuns care să nu sfârşească în derizoriu. Oricum, deocamdată să reţinem o observaţie a autoarei articolului din 22 – acestor lucrări plastice le lipseşte contextualizarea, le lipseşte precizarea referinţelor, ceea ce, evident, deformează mitul în raport de realitatea care-l produce, făcându-l necredibil: „Evident că ţăranii lui Grigorescu par «naţionali», dacă nu se arată nicăieri că sunt copiaţi după pictorii de la Barbizon”, scrie Cristina Bogdan. Sau: „… dacă Delacroix făcea portrete romantice la ’48, făcea şi Rosenthal.” Iar concluzia sa sub formă interogativă, nu tocmai îmbucurătoare, este logică: „Dar de ce să ne temem că propria noastră identitate a fost creată prin copiere, prin imitare? De ce să ne temem că însăşi ideea de identitate naţională a fost copiată?” Acum, avertizaţi asupra hibelor programatice ale proiectului expoziţional, vom fi cu atât mai mult tentaţi să mergem la muzeu, ca să descoperim Mitul Naţional, aşa cum se configurează el la artiştii noştri, prin imitare.
„Reaua-credinţă, mitocănia, şmecheria…“
Tot din revista 22 (nr. 41, 9 – 15 octomb
