Apărut în Dilema veche, nr.105, 26 Ian 2006

Simplu, complicat sau inutil?

Lumea poate fi simplă sau complicată. Depinde de fiecare dintre noi cum vrea să se uite la ea. Oamenii au ocupaţii diferite: Dorel descarcă nisipul din remorcă cu lopata. Gigel acţionează maneta şi remorca se descarcă automat. Maria preferă să privească cerul. Printr-o lentilă. Carmen are o hîrtie de ştampilat pentru fiecare gînd, pentru fiecare faptă. Alex construieşte case, cocoţat pe schele. Tudor împarte lumea în nebuni şi în mişei.

Fiecare dintre ei a ales o altă strategie de viaţă. Că sîntem sau nu de acord, fiecare are, în felul lui, dreptate să procedeze astfel. La urma urmei, plăcutul, ca şi frumosul, are nenumărate feţe.

Problema este că toată varietatea asta poate crea confuzii, dacă nu eşti deprins cît de cît să te descurci în desişul ei. Mai simplu ar fi ca oamenii să fie simpli, unidimensionali, perfect predictibili.

Dacă orice german ar fi tacticos, orice american - pragmatic, iar orice italian ar vorbi non-stop, lucrurile ar fi foarte simple. Am şti imediat cum să-i abordăm pe fiecare. Sau măcar pe majoritatea lor, acceptînd şi unele excepţii, de dragul regulii.

Din nefericire pentru cei ce îşi doresc astfel de lucruri simple, încununate de victorii facile ale înţelegerii, lumea nu e chiar aşa de simplă. În afară de alb şi negru, o infinitate de nuanţe ne populează existenţa. Iar asta se petrece pentru o infinitate de dimensiuni, fiecare din ele definitorie şi importantă pentru fiecare individ în parte.

Începutul modernităţii a fost caracterizat intelectual de încercarea de a menţine lumea simplă, controlabilă. Progresul tehnic aducea cu el incertitudinile legate de o schimbare din ce în ce mai rapidă, implicînd contacte frecvente cu lumi, oameni şi moduri de viaţă diferite. Nevoia de a pune etichete simplificatoare apărea ca o reac