Călătorie către ficţiune. Lumea lui Juan Carlos Onetti (Editura Humanitas, 2012, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari) este titlul unei frumoase, generoase şi extrem de inteligente (da, există şi lucrări de-a dreptul idioate!) cărţi semnate de Mario Vargas Llosa. Pe care laureatul Nobel pentru Literatură din 2010 i-o consacra în 2008 marelui – dar mult mai puţin cunoscutului – scriitor uruguaian. Nu sună frumos El viaje a la ficction. El mundo de Juan Carlos Onetti? Ce face Llosa? Citeşte toate cărţile confratelui mai vîrstnic (n. 1909), trece cu atenţie peste cît se poate de multe referinţe biobibliografice şi nu face o monografie, ci un studiu extrem de bine articulat despre arta narativă a lui Onetti. Prima parte a căr­ţii, în care Onetti nu apare, are şi ea tîlcul ei. Ni se prezintă sub forma unui eseu, o poveste despre simplul/complicatul/misteriosul drum al realului către ficţiune. Este o frumoasă lecţie de literatură şi teorie literară, dincolo de experienţele personale ale lui Vargas Llosa în jungla amazoniană. Și istoriile legate de povestaşii (kenkitsatatsirira, în dialectul utilizat de membrii tribului machiguenga) care duc înainte tot ce a fost semnificativ în istoria tribului: povești, istorii, legende. De la ei a preluat Vargas Llosa noţiunea de povestaş, cu toate că varianta românească îi aparţine lui Mihail Sadoveanu. Frumos de tot acest început de carte. Elegantă şi rafinată lectură a cărţilor şi vieţii unui scriitor și om de excepție. Cum clar și limpede se conturează din analiza la rece și din mărturiile calde ale lui Llosa. Un mare scriitor sud-american, care ar merita descoperit – lui Onetti i s-au tradus în ultimii ani cîteva volume la Editura Nemira – și, de ce nu, valorificat. O lectură realmente fascinantă în prag de toamnă. Și pe acest culoar emoțional, mă gîndesc cu duioșie cînd oare am putea citi o carte pe care Nicolae Breban s-ar apu