Alegerile prezidenţiale din SUA se vor desfăşura pe 6 noiembrie. Sociologii analizează rezultatele sondajelor de opinie, iar persoanele cu puteri paranormale se străduiesc să citească în astre cine va ieşi învingător.
„Obama este preşedinte cu un singur mandat, a declarat sigur pe el clarvăzătorul Blair Robertson, citat de Vocea Rusiei. Victoria va aparţine lui Mitt Romney". Clarvăzătorul a publicat încă din 2011 un previziune în care afirma că victoria va aparţine republicanilor. De unde ştie că Romney îl va depăşi pe Obama? Potrivit clarvăzătorului, el intră în contact cu timpul şi vede viitorul ca pe o carte deschisă.
Însă nu toţi colegii lui Robertson sunt de aceeaşi părere. De exemplu, Tara Greene, clarvăzătoare din Toronto, este de altă părere. „Îl văd învingător pe Obama", a spus ea, studiind influenţa corpurilor cereşti asupra zilei în care va avea loc votul. Potrivit Tarei Greene, planetele sunt în favoarea lui Obama. Analizând detaliat şi harta astrolo9gică a lui Romney şi Obama, ea a văzut şi caracterul candidaţilor.
„Romney seamănă cu un băiat din vecini, iar americanilor le place asta. Semnul său zodiacal este Peşti, el este un cameleon, un negustor viclean", a spus Tara Greene, citată de postul de radio rusesc. Ea consideră că Romney este un manipulator abil, mincinos, avid după putere - nu cele mai bune calităţi pentru un candidat la preşedinţie: „După aspectul fizic pare un intelectual, însă, analizând harta lui astrologică, văd că aspiră la putere şi control".
Blair Robertson şi Tara Greene sunt de acord că în ziua alegerilor va creşte tensiunea.
„Ziua alegerilor va fi una nebună, care va aminti de isteria din anul 2000. În această zi va începe mersul retrograd al planetei Mercur", a anunţat Tara Greene. Ea preconizează că va fi nevoie de renumărarea buletinelor de vot.
Pentru treburile terestre, mersul retrograd al