Pruncuţa s-a născut cu un ochi închis şi umflat.
O mână de copil, cât să o ţii într-o palmă, frumuşică-foc, dar beteagă! Nu ştiau ce să îi facă. Se învârteau în jurul ei, muţi de durere. Medicii de la maternitatea din Tecuci i-au făcut tot felul de analize, apoi le-au spus că e un defect din naştere şi i-au trimis la Iaşi, la doctori mai buni. Zdrobiţi de necaz, părinţii au venit acasă şi au început să pună gospodăria în rânduială, gătindu-se de plecare. Pe pruncă au adus-o în căsuţa bunicii, să aibă grijă de ea. "Io, uitându-mă la ie cum şădea pi pat cu ochiu' şela umflat, m-o apucat o jăle... de-am început să mă rog”.
Povestea unei iubiri statornice
Tuşa Ruxandra vorbeşte stins. Are trupul mic, îndoit de ani, şi mâinile bătute de muncă. Acum, când stau de vorbă cu ea, e tare mulţumită, a mers şi s-a închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, aşa cum face de 50 de ani încoace. Cincizeci de ani în care a venit cuminte până la Iaşi, din satul ei de lângă Tecuci, şi a stat la rând ore în şir, ca să poată atinge sfintele moaşte. Dragoste curată şi statornică, dragoste de om simplu şi dârz. În anii aceştia, cât mai multe vieţi, prin sufletul tuşei Ruxandra au trecut viforniţe şi s-au perindat dureri. Ea nu lua seamă la ele. Venea la Iaşi o dată în an şi le deşerta Sfintei. Cu toată încrederea, ca şi cum ar fi fost vie, ştiind că putea să îi dezlege orice necaz. "Odată, demult, atunşi cân' nu pusăsă încă jeamurile aistea piste trup'şoru ei, Sfânta ave' doar un veşmânt, pă sub care i să cunoştea gura, năsucu', mânile, tăt trupu'. Ş-atunci am stat la rând di mai multe ori, ş-am prins curaj, de-am atins cu mâna mea mânile ei. Şi când i-am strâns dejetele ei în mâna me', am sâmţit un hior înluntru ş-am zâs: «Doamne, eu păcătoasa, s-ajung să dau mâna cu un sfânt!». Aşa mă-nfiora pân-lăuntru, dă parcă sâmt şi acuş!”
Minunea
