Preşedintele Partidului Popular European (PPE) Wilfried Martens, reconfirmat la summitul de la Bucureşti în funtea acestei formaţiuni politice paneuropene, a susţinut ieri la finalul reuniunii că mesajul principal al evenimentului este că UE are nevoie urgentă să devină pe deplin o uniune economică şi politică. "(…) FMI a spus (la reuniunea de la Tokio - n. n.) că UE are nevoie urgent să devină o uniune economică şi politică şi acesta este mesajul principal al congresului nostru. Avem nevoie de competitivitate, aceasta este condiţia esenţială pentru a crea locuri de muncă."
Vreme de două zile, la Bucureşti a avut loc congresul PPE, cea mai puternică forţă politică paneuropeană, care reprezintă peste o treime din Parlamentul European şi are jumătate din comisarii UE. La Bucureşti au fost prezenţi 16 şefi de guverne (între care cancelarul german Angela Merkel, premierul Spaniei Mariano Rajoy, cel al Poloniei Donald Tusk şi cel al Ungariei Viktor Orban) şi preşedintele Comisiei Europene Manuel Durao Barroso.
La Bucureşti, PPE şi-a ales o nouă conducere. L-a reconfirmat pe Martens în fruntea formaţiunii, iar Anca Boagiu (PDL, partid afiliat la PPE) a fost aleasă ca vicepreşedinte (PPE are 11 vicepreşedinţi). Congresul PPE a fost cea mai importantă reuniune internaţională găzduită de România după summitul NATO din aprilie 2008.
Preşedintele Partidului Popular European (PPE) Wilfried Martens, reconfirmat la summitul de la Bucureşti în funtea acestei formaţiuni politice paneuropene, a susţinut ieri la finalul reuniunii că mesajul principal al evenimentului este că UE are nevoie urgentă să devină pe deplin o uniune economică şi politică. "(…) FMI a spus (la reuniunea de la Tokio - n. n.) că UE are nevoie urgent să devină o uniune economică şi politică şi acesta este mesajul principal al congresului nostru. Avem ne