Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Cele mai rafinate vinuri se întrec în Concursul Naţional „Bachus 2012”

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

Timp de două zile, pe 19 şi 20 octombrie, cele mai rafinate licori bahice româneşti se întrec la Focşani, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Concursului Naţional de Vinuri „Bachus 2012”, organizat de Consiliul Judeţean Vrancea şi Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR).

La Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia“, ieri, la orele prânzului, 14 degustători autorizaţi din România au dat startul Concursului Naţional de Vinuri „Bachus 2012”, în care au degustat 241 de probe, trimise de 42 de producători din toată ţara, semnificativ mai multe decât cele din anii trecuţi.

În concurs au fost înscrise probe de vin alb, cele mai multe (130), vin roşu (71), vin roze (13), vin de colecţie din vinotecă (14), spumante (7) şi distilate (6), atât din podgoriile Vrancei, de la 23 de producători, cât şi din celelalte regiuni viticole din România, precum Zarea Bucureşti, Bucium Iaşi, Jidvei din Huşi, Valea Călugărească, dar şi din Republica Moldova. „Concursul de la Focşani capătă importanţă, mai ales că Vrancea a fost cunoscută în trecut pentru astfel de concursuri. Ne dorim, în timp, ca acest concurs de la Focşani să fie din ce în ce mai cunoscut. Ne bucură faptul că numărul de probe din acest an este mult mai mare. Anul trecut au fost 190 de probe, iar anul acesta 241 de probe. Noi suntem cei care, prin notele pe care le dăm, apreciem vinurile şi facem ca acestea să ajungă pe masa consumatorilor“, a spus în deschidere Georgel Costache, vicepreşedinte al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România.

Anul acesta se vor acorda trei mari medalii de aur, pentru cel mai bun vin alb, vin roşu şi băutură distilată. Concursul continuă şi astăzi, iar câştigătorii vor fi anunţaţi sâmbătă seară, de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, pe scena festivalului din Piaţa Unirii.

Vinurile tinere din 2012 au „o calitate deosebi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 36 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 53 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum o ora
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°