Eli Davidai, unul dintre cei mai discreti oameni de afaceri cu investitii masive in Romania, se arata extrem de multumit de business-urile derulate de el anul trecut, spunand ca 2012 a fost “un an excelent”, in special datorita reducerilor mari de cheltuieli demarate inca din 2008 dar si a norocului si inspiratiei. Cu toate acestea, nu totul “este roz”!
Eli Davidai este asociat de regula in mediul local de business cu “afacerea Pepsi”, brand pe care l-a adus in Romania in 1991, anul in care a infiintat compania Quadrant Amroq Beverages (QAB) si a cumparat licenta de imbuteliere a marcilor gigantului american. In dreptul lui se plaseaza si Wizrom Software, la care este actionar, dar si, conform destainuirilor sale de saptamana aceasta, compania Forsev SA din Turnu Severin.
Ultimii patru ani “nu au fost cei mai buni” in ceea ce priveste mediul investitional din Romania dar si in Europa, in general. “Luand in calcul si previzionand inca de la inceputul lui 2008 caderea afacerilor din Europa, am facut pasi masivi in SUA unde am reusit sa inregistram afaceri extrem de profitabile”, spune el, intr-una dintre rarele sale aparitii in public.
Practic, in ultimii trei ani, omul de afaceri a investit peste 3 miliarde de dolari, mare parte in SUA, pentru a balansa scaderea veniturilor din Europa.
“Din 2008 pana in prezent am redus foarte mult costurile, am concediat oameni, am renegociat terenuri. Atunci cand ai cash intr-o piata in scadere, esti rege!”, spune el, vadit multumit de faptul ca a reusit sa creasca, fara imprumuturi externe, lucru care l-a ajutat si i-a oferit un avantaj competitional evident, putand negocia mai flexibil contractele cu clientii.
“De exemplu, la Wizrom, am putut oferi unor clienti contracte foarte avantajoase – plati in rate sau am cerut o pondere din venituri. Acesta este un simbol al puterii!”, spune Davidai,