Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artă şi nedumerire

Publicat in rfi, vineri 19 octombrie 2012 ·

Parisul a intrat în febrilitatea celei de-a 39-a ediţii a Târgului Internaţional de Artă Contemporană. Un domeniu care nu cunoaşte criza, dovadă că anul acesta expun la Grand Palais şi mai mulţi galerişti decât anul trecut. Foarte spectaculos este însă faptul că multe instalaţii ale artiştilor contemporani au invadat şi spaţiul public, altfel spus pot fi văzute în pieţe şi parcuri, cum ar fi grădina Tuileries. De altfel, în acest prestigios loc, între Luvru şi Place de la Concorde, poate fi admirată şi o instalaţie semnată de artistul român Mircea Cantor.

Târgul Internaţional de Artă Contemporană a fost inaugurat miercuri, 17 octombrie, pentru artişti, specialişti şi presă, iar de joi este deschis publicului. Un public care pare tot mai interesat de acest fenomen, arta modernă, fenomen greu de definit în acest moment, întrucât este un demers care se reînnoieşte mereu, aflat la frontierele dintre pictură, sculptură, scenografie, fotografie, video, coregrafie, teatru, happening, provocare, şoc vizual… ca să nu mai vorbim de invazia tehnologiei digitale.

182 de galerii sunt prezente la Grand Palais, faţă de 168 câte au fost anul trecut. De notat că 61 de galerii sunt franceze. Sunt aşteptaţi cumpărători şi amatori de artă de pe toate continentele şi trebuie notat că mulţi vin acum din Rusia sau din China.

Mai multe instalaţii au fost expuse în grădina Tuileries, dar şi la "Jardin des Plantes" (sau Grădina Botanică), în Muzeul Naţional de Istorie Naturală, precum şi în Piaţa Vandôme sau pe Esplanada Invalizilor. Putem spune că acest Salon de artă a "explodat" şi s-a răsfirat pretutindeni în Paris, ceea ce nu este contra naturii într-un oraş de artă şi al artelor, precum Parisul.

Printre expozanţi se numără şi artisul român Mircea Cantor, căruia i s-a decernat anul trecut, la acest important salon de artă contemporană, premiul Marcel Duchamp,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum o ora
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°