Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STENOGRAME Interceptări incendiare ale lui Sorin Blejnar cu Băsescu, Udrea, Marta și primarul Brașovului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 octombrie 2012 · ·

Dosarul în care sunt inculpaţi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar şi consilierul acestuia, Codruţ Marta, conţine interceptări spectaculoase care s-au scurs în redacția portalului de business money.ro. De departe, cea mai spectaculoasă este cea în care Sorin Blejnar vorbește la telefon cu președintele Traian Băsescu, în 2010.

Este o premieră absolută ca într-o interceptare să apară numele președintelui unei țări care vorbește cu șeful Fiscului despre datoriile pe care statul român le are de recuperat de la kazahii de la KazMunaiGaz, companie care a preluat Rompetrol. În acea stenogramă, președintele îi cere lui Blejnar să fie atent la strategia kazahilor care urmau să plătească statului 54 de milioane de euro. "Sorine, ai grijă să nu dăm de belea!", îl avertiza Traian Băsescu pe Blejnar.

Într-o altă interceptare telefonică, Blejnar vorbea cu Elena Udrea și o întreba ce să facă cu "alea" și cui să le distribuie: ciocolată, zahăr etc. În altă stenogramă, Sorin Blejnar vorbește cu Codruț Marta despre un posibil ofițer acoperit la OMV care le provoacă doar "belele", iar tot din același dosar, primarul Brașovului, poreclit ZEUS, vorbește cu un deputat despre un contract cu dedicație pentru un cablist.

Preşedintele Traian Băsescu şi Elena Udrea au fost interceptaţi în dosarul în care este cercetat fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar. Este pentru prima dată când se vorbeşte despre interceptarea unui şef al statului, aflat în funcţie în România. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici

Elena Udrea a fost înregistrată când vorbea la telefon cu Sorin Blejnar, şeful ANAF de la acea vreme, care o întreba "ce face cu alea", iar Udrea voia să știe dacă are "lista" şi unde dă el acele lucruri, prin ordin. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici

Dosarul în care sunt inculpaţi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar şi consilierul acestuia, Codruţ Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul președintelui interimar Ilie Bolojan pentru Papa Leon al XIV-lea: „Să aducă speranță și alinare celor afectați de războaie și nedreptate”

HotNews acum 52 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis joi un mesaj de felicitare pentru Sanctitatea Sa, Papa Leon al XIV-lea, cu ocazia alegerii sale ca lider al Bisericii Catolice. Suveranul Pontif este primul papă din istorie originar din S

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum o ora
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 53 minute
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 11 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Dispute la dezbatere: Dan: Vă deziceţi de Georgescu? Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

BusinessMagazin acum 53 minute
„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceţi de Georgescu?” vs „Eu n

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 9 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 19 minute
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe Adrian Severin și analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămâni

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 3 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 9 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum 4 ore
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/11°
Constanta
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

12°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°