Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia privind uniunea bancară, primită cu scepticism

Publicat in rfi, vineri 19 octombrie 2012 ·

Liderii europeni au schiţat liniile mari ale uniunii bancare, dar ea nu va intra în vigoare chiar de la începutul anului. Bursele au deschis în scădere vineri, 19 octombrie.

Decizia luată la Consiliul European este crucială pentru crearea unei uniuni bancare europene, dar nu este una completă. În primul rând, există o amânare până la data la care va intra în vigoare mecanismul unic de supraveghere, prin care circa şase mii de bănci europene vor fi plasate sub supervizarea Băncii Centrale Europene.

La insistenţa cancelarului german, nu va mai fi 12 ianuarie 2013, ci undeva în cursul anului 2013. Această amânare va avea consecinţe importante asupra Spaniei. Fără intrarea în vigoare a mecanismului unic de supraveghere, Spania nu va putea apela la ajutorul financiar direct pentru recapitalizarea băncilor sale. De altfel, un diplomat spaniol a declarat la Consiliu că nu mai crede că ţara sa va mai beneficia de acest mecanism. Intrarea în vigoare a acestui mecanism ar fi permis Spaniei să liniştească pieţele şi să menţină la un nivel mai mic costul la care se împrumută. Or, această amânare va creşte dobânda la care se împrumută şi prin urmare va creşte şi datoria acumulată deja de Spania.

Detaliile, până în decembrie

Comisia Europeană va reveni până în decembrie cu un plan detaliat de pus în practică a acestei idei de uniune bancară, al cărei iniţiator este. Ideea e menită să taie legătura existentă între bănci şi bugetele statelor. Apoi, deşi cel puţin într-o primă fază, uniunea bancară vizează băncile din zona euro, ea afectează în mod direct şi statele care nu fac parte din zona euro, precum Cehia, Marea Britanie sau România. Acestea vor fi afectate, fără a avea însă un cuvânt de spus la luarea deciziilor. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a explicat că acest mecanism va fi deschis şi ţărilor din afara Eurozonei

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 25 minute
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 32 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 3 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°