Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord la Bruxelles : mecanismul unic de supraveghere a bancilor va fi functional din 2013

Publicat in Amos News, vineri 19 octombrie 2012 ·

După discuții intense, care au durat pana la ora 3 dimineața, cei 27 de lideri europeni s-au angajat să pună in aplicare, începând cu 2013, un mecanism unic de supraveghere a bancilor din zona euro. Decizia reprezinta un pas important in strategia Uniunii de a pune capat crizei economice.

Compromisul la care s-a ajuns reprezinta de fapt un compromis franco-german, cele doua tari avand pozitii diferite legat de acest subiect, care a tensionat relatiile dintre Paris si Berlin, in ultimele saptamani.

Acordul, care va implica circa 6.000 de banci din zona euro, va putea fi pus in aplicare in cursul anului 2013. Pentru aceasta, pana la sfarsitul acestui an urmeaza sa fie finalizat cadrul legislativ care va permite Bancii Centrale Europene (BCE) monitorizarea si supravegherea bancilor. Potrivit presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, acest mecanism va fi deschis si tarilor din afara Zonei Euro care vor dori sa participe.

BCE nu va superviza direct, zi de zi, activitatea celor 6.000 de banci, ci va delega aceasta activitate unor supervizori nationali, cu rezerva poate prelua supravegherea in caz de nevoie. Aplicarea mecanismului este conditia prealabila a unei recapitalizari eventuale a bancilor in dificultate, incepand cu cele spaniole, prin intermediul Mecanismului european de stabilitate (MES), creat special pentru a face fata crizei.

Partea franceza estimeaza ca acest dispozitiv de recapitalizare directa a bancilor prin intermediul MES ar putea fi activata in cursului anului 2013, mai exact in partea a doua a anului, ceea ce confirma si partea germana.

Calendarul ii convine foarte bine cancelarului german Angela Merkel, avand in vedere ca, alegerile legislative in Germania sunt prevazute pentru luna septembrie 2013.

Lucrarile Consiliului European de toamna de la Bruxelles continua si Vineri.

După discuți

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 42 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum 2 ore
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°