* Siri Oswald, reprezentanta Fundaţiei "Bill şi Melinda Gates", a fost prezentă la deschiderea Conferinţei ANBPR
Timp de trei zile, în Casa Tineretului, peste 200 de bibliotecari din întreaga ţară discută, la Brăila, despre viitorul cărţilor şi al bibliotecilor, în cadrul Conferinţei Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Deschiderea a fost moderată de Doina Popa, preşedintele ANBPR. Directorul bibliotecii brăilene, Dragoş Neagu, a avut o scurtă intervenţie în care a subliniat rolul social al bibliotecilor, apoi reprezentantul Ministerului Culturii, Luminiţa Corneanu, a cerut bibliotecarilor să-şi expună problemele cu care se confruntă pentru a putea fi ajutaţi. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Mija, în alocuţiunea sa a vorbit despre rolul bibliotecii ca spaţiu al progresului, în care se generează modele şi mentori, iar primarul Aurel Simionescu a accentuat faptul că trebuie să scăpăm de mentalitatea că biblioteca este reprezentată de o clădire şi a făcut apoi o foarte interesantă pledoarie pentru lectură. La final a vorbit Siri Oswald, reprezentanta Fundaţiei "Bill şi Melinda Gates". Ea a dezvoltat ideea primarului Simionescu, spunând că biblioteca înseamnă multe alte lucruri pe lângă cele pe care le vede toată lumea. Din punctul său de vedere, biblioteca înseamnă şi sănătate publică, dezvoltare agricolă, dezvoltare economică, dezvoltarea abilităţilor de planificare financiară, într-un cuvânt biblioteca publică echivalează cu parteneriate puternice, care ajută la îndeplinirea nevoilor comunităţii. La eveniment mai participă Paul-Andre Baran, directorul Programului Biblionet, de la Fundaţia IREX România, dr. Hermina Anghelescu, Wayne State University, School of Library & Information Science, Detroit, Michigan, SUA, membru de onoare al ANBPR.
* Siri Oswald, reprezentanta Fundaţiei "Bill şi