Unde sunt catifelatele, aromatele, picantele zacuşti, pentru pregătirea cărora nevestele-şi trimiteau bărbaţii, cu noaptea in cap, la piaţă, să cumpere cele mai dolofane vinete, cei mai infocaţi gogoşari, cele mai grăsulii şi rotunjoare roşii, cei mai aromaţi morcovi, cele mai pietroase cepe?

După săptămâni şi luni în care numai soaţelor le revenise "rolul" de a se târgui prin pieţe cu ţărănci vajnice şi ţărani pişicheri, uite că li se-ntorcea, era rândul lor, al bărbaţilor, să aleagă marfa cea mai bună, să vadă dacă nu cumva negustorul fură la cântar (dar vigilenţa unuia şi viclenia celuilalt erau uitate după primul tas cântărit, să drămuiască fiecare leuţ, tot măsurând cu ochii lista cu care-au venit de-acasă. Că, de cumva se-ntâmpla să mai uite vreun fir de ţelină, ori vreo căpăţână de usturoi, atunci, oricât de obosiţi ar fi fost, nevestele cele aprige îi trimiteau din nou în viermuiala pieţei s-aducă şi ce lipseşte. Ei, dar după efortul ăsta matinal, munca lor era gata. Pretextau ceva, o şedinţă urgentă cu şeful, şi greul din bucătărie nu mai era al lor! Poate, cel mult, să fi gustat, la urmă, din zacusca încă fierbinte, întinsă pe-o bucată zdravănă de pâine. "Cum e bărbate, îţi place?" - întreba ea. "Îhâmmm", îngăima el cu gura plină, parcă simţind o uşoară arsură pe limbă. Şi nu ştia de era din pricina ardeilor iuţi-iuţi pe care-i cumpărase de la o bătrănică guralivă, care se jurase că ardeii ei sunt "picanţi numai cât trebuie, să nu-ţi cauzeze pipăreala la stomac", ori era de la graba cu care dusese la gură zacusca aceea fierbinte, luată cu lingura de lemn din tuciul ce încă forfotea!

Povestea asta-i de demult.

Şi întrebarea mea revine: Unde sunt zacuştile de-anţărţ? Că-n rafturile frumos rânduite din supermarket parcă n-au "gustul acela". De-aceea, zic, să ne întoarcem în bucătărie, cu reţetele bătrâneşti – fie ele de zacuscă, de c