Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu, despre raportul privind plagiatul lui Ponta: Am citit, am nevoie de determinare juridică

Publicat in Gandul, vineri 19 octombrie 2012 · ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că a citit raportul Universităţii Bucureşti (UB) privind plagiatul lui Victor Ponta şi că are nevoie de "determinare juridică" în acest caz, subliniind, o dată în plus, că va respecta legea.

Întrebată dacă a citit raportul trimis de UB în legătură cu plagiatul premierului, Andronescu a răspuns: "Am citit, am nevoie de determinare juridică. Voi respecta legea, nu eu am făcut această lege, nu eu am aplaudat-o. Voi respecta legea", a spus ministrul Educaţiei.

Rectorul UB, Mircea Dumitru, a declarat, joi, că raportul a fost trimis în urmă cu o zi Ministerului Educaţiei.

"Raportul cuprinde tot ceea ce am anunţat public de fiecare dată şi poartă semnătura tuturor experţilor care s-au pronunţat pe respectiva lucrare. Raportul a fost semnat de mine, în calitate de rector al Universităţii Bucureşti", a spus Mircea Dumitru.

Rectorul UB a precizat că, din punct de vedere legal, el nu poate face nicio recomandare Ministerului Educaţiei, dar a ţinut să precizeze că a solicitat să fie luate măsurile care se impun. "Nu putem face noi recomandări, am cerut să fie luate măsurile care se impun în acest caz. Toate datele privind opiniile specialiştilor cu privire la teza de doctorat a lui Victor Ponta sunt postate pe site-ul Universităţii Bucureşti", a mai spus rectorul.

Tot joi, întrebată dacă ar putea lua vreo măsură în condiţiile în care legea prevede că numai Consiliul Naţional de Etică poate judeca plagiatul în cazul demnitarilor, Ecaterina Andronescu a spus că "este legea domnului Funeriu".

"Legea domnului Funeriu stabileşte că numai CNE poate analiza plagiatul în cazul demnitarilor", a precizat ministrul Educaţiei, precizând că va citi raportul UB.

Ministrul Ecaterina Andronescu nu a vrut să precizeze dacă va lua vreo măsură în acest caz, rezumându-se să menţioneze că t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 18 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 58 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 38 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 18 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 11 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Alertă în Sibiu: Urs semnalat pe DN7, în zona localităţii Veştem. Mesaj RO-Alert transmis populaţiei

Ziarul Financiar acum 10 ore
Un urs a fost semnalat în urmă cu puţin timp în localitatea Veştem, pe DN 7, în apropierea unui sens giratoriu, a anunţat slt. Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu. Apelul a fost primit prin numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa loculu

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°