"Viitorul este al roşiilor româneşti. Dacă nu s-or trezi străinii, să le cumpere cu pământ cu tot...”

"Ţăran sunt, ţăran îmi zice”

Muzică şi veselie în Parcul Agronomiei din Bucu­reşti. O bandă de lăutari îi zice "la nemurire” din acor­deon, din vioară şi din cobză. În jurul lor, joacă hora mare un grup de dănţăuşi, purtând tricouri verzi pe care stă scris: "Primăria Izbiceni”. La mese, sub copertine de plastic, vizitatorii degustă cu poftă sarmale, cârnaţi, fleici şi pastramă. Toţi vor ţine minte "Festivalul Roşiei de Izbiceni”, desfăşurat pe parcursul a patru sfârşituri de săptămână din septembrie/octombrie. Primarul şi directorul centrului cultural din vestita comună olteană s-au gândit să-şi vândă roşiile, vinetele şi ardeii, dar nu oricum, ci să se ducă pomina. Gabriel Mihalcea, ab­sol­vent al unei facultăţi de drept, a renunţat de mult să se mai gândească la avocatură, dedicându-se grădină­ritului şi culturii populare din satul lui. Îi place să spună că n-a încetat nici o clipă să fie ţăran. "Ţăran sunt, ţă­ran îmi zice”, parafrazează el un cunoscut cântec olte­nesc. Locuind în Izbiceni, satul său natal din fostul ju­deţ Romanaţi, actualul Olt, pe malul drept al Oltului, Mi­halcea crede că la acea răscruce de drumuri de câm­pie se află o bună parte din matricea oltenească moş­te­nită din străvechimea romană: grădinăritul şi obiceiu­rile de peste an. Coloniştii romani şi, mai târziu, pro­toromânii, ca să nu mai vorbim de olteni, vor fi păstrat cu grijă modul de viaţă al dacilor de câmpie. Nu se ştie dacă roşiile de Izbiceni sunt o comoară din acele tim­puri, dar e de ajuns să rupi în mâini şi să guşti o astfel de legumă, ca să-ţi aminteşti de gusturile ro­mâ­neşti de altădată. Sprijiniţi de primărie, grădinarii din Izbiceni au pornit să cucerească Bucureştiul. Pe mu­zica lui Tudor Gheorghe, erou pe viaţă al Izbi­ceniului (centrul cultural