Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns joi, aproape de miezul nopţii, la un acord pentru o introducere ‘graduală’ a mecanismului de supraveghere bancară în zona euro în 2013, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE).
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, au afirmat în noaptea de joi spre vineri, în cadrul conferinţei de presă comune de după prima zi de lucrări a summitului, că principalul progres în discutarea mecanismului unic de supraveghere bancară este obţinerea unui acord privind definitivarea cadrului legal până la finalul anului, urmând ca acesta să fie implementat progresiv în cursul lui 2013.
Liderii statelor membre au ajuns în noaptea de joi spre vineri la un acord ca Banca Centrală Europeană (BCE) să-şi exercite supravegherea asupra celor 6.000 de bănci din zona euro de la începutul lui 2014, a afirmat o sursă guvernamentală franceză citată de France Presse. ’Acordul politic’ la care s-a ajuns în noaptea de joi spre vineri vizează ‘adoptarea cadrului legal’ al mecanismului de supraveghere bancară până la finalul lui decembrie, pentru ca acesta să fie introdus în 2013, a precizat sursa citată.
‘BCE va avea competenţă de la 1 ianuarie 2013 asupra întregului sistem bancar al zonei euro, dar mecanismul de supraveghere va deveni efectiv în mod treptat‘, conform unei metodologii decise de instituţie, a adăugat aceasta. ‘Supravegherea va fi efectivă asupra tuturor celor 6.000 bănci de la începutul lui 2014‘, a menţionat sursa guvernamentală franceză. Sursa citată a dat asigurări că ‘Germania s-a angajat în mod clar, textul nu este ambiguu‘.
‘BCE va delega supervizorilor naţionali controlul cotidian al anumitor bănci, dar va putea interveni în orice moment la o anumită instituţie, dacă va decide că este necesar‘, a explicat ofi