Octavian Bot a trădat degeaba PDL-ul, partid în numele căruia fusese ales în 2008 după ce îi înjurase vârtos pe liberali, şi tot degeaba s-a înscris la finele anului trecut în PNL.
În ciuda promisiunii pe care i-a făcut-o atunci însuşi preşedintele partidului, şi anume că în schimbul votului dat pentru căderea guvernării PDL îi va oferi un colegiu eligibil în Oradea, Crin Antonescu nu s-a putut ţine de cuvânt, deoarece de data aceasta voinţa sa a pălit în faţa celei a preşedintelui PNL Bihor, Cornel Popa, şi respectiv a liderului PNL Oradea, Ilie Bolojan.
Cei doi au participat vineri la reuniunea conducerii partidului tocmai pentru că Antonescu făcea presiuni ca Bot să primească un colegiu sigur, cu şanse certe de alegere, dar au ieşit victorioşi de la şedinţă.
"Vă pot spune că în Bihor lucrurile rămân aşa cum le-a stabilit organizaţia judeţeană şi cea municipală", a declarat pentru BIHOREANUL, vineri după-amiază, preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, care a adăugat că "este 100% sigur că domnul Bot nu va candida în Bihor".
Amintim că, în urmă cu patru săptămâni, Bot a emis pretenţii la o candidatură într-unul din cele două colegii orădene pentru Camera Deputaţilor, însă nu a primit niciun vot de la membrii Biroului Politic Municipal al PNL.
Ulterior, Bot a încercat să obţină candidatura pentru colegiul 2 Senat (Aleşd-Beiuş-Ştei), câştigat în 2008 fără probleme de Cornel Popa, dar a primit un singur vot în Biroul Permanent Teritorial, şi anume pe al său, în schimb nominalizarea primind-o tânărul director de cabinet al lui Popa de la Consiliul Judeţean, Cristian Bodea.
Întrebat unde anume va fi "paraşutat" Bot să candideze, Cornel Popa a spus că nu ştie şi că nici nu este interesat de acest detaliu.
În schimb, el a precizat că, faţă de hotărârea iniţială a USL Bihor, s-ar mai putea face o singură modificare în ce priveşte candida