Reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice, din cadrul Primăriei Focşani, spun că lucrările de extindere a Cimitirului Sudic vor fi gata la sfârşitul lunii. Cimitirul va avea 4 hectare în plus, care vor acoperi necesarul de locuri de veci în Focşani pentru următorii 20-25 de ani, sunt de părere autorităţile.
În prezent se efectuează lucrări de racordare la sistemul de alimentare cu apă, canalizare şi energie electrică. Deja au fost finalizate lucrările de împrejmuire cu gard şi au fost trasate aleile dintre viitoarele morminte. „Noi am terminat de făcut reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare în interiorul cimitirului, dar acestea nu au fost racordate la conducta principală. Noi, iniţial, ne-am propus ca la jumătatea acestei luni să facem înmormântări în porţiunea în care s-a făcut această extindere, dar ne vedem nevoiţi să amânăm acest lucru. Dacă vremea ne va fi favorabilă, poate le vom finaliza la sfârşitul acestei luni”, ne-a declarat Neculai Vlăsceanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice.
După finalizarea acestor lucrări de extindere, Cimitirul Sudic va avea o suprafaţă totală de aproximativ 9 hectare. În medie, într-un singur an, în cimitirele din Focşani sunt înmormântate aproximativ 250 persoane.
Reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice, din cadrul Primăriei Focşani, spun că lucrările de extindere a Cimitirului Sudic vor fi gata la sfârşitul lunii. Cimitirul va avea 4 hectare în plus, care vor acoperi necesarul de locuri de veci în Focşani pentru următorii 20-25 de ani, sunt de părere autorităţile.
În prezent se efectuează lucrări de racordare la sistemul de alimentare cu apă, canalizare şi energie electrică. Deja au fost finalizate lucrările de împrejmuire cu gard şi au fost trasate aleile dintre viitoarele morminte. „Noi am terminat de făcut reţeaua d