Barack Obama l-a tratat, azi, cu o nouă ironie pe adversarul său, Mitt Romney, care, în opinia lui, suferă de „Romnezie”, liderul de la Casa Albă acuzându-l că, pe ultima linie dreaptă a prezidenţialelor, apără politici opuse convingerilor anterioare. Sursa: Reuters
Reluând acuzaţia lansată în urmă cu câteva săptămâni la adresa fostului guvernator republican de Massachusetts (nord-est), Obama a afirmat: „Domnul conservator vrea să vă gândiţi că glumeşte în legătură cu tot ce a spus anul trecut ca să-şi asigure sprijinul republicanilor”.
„A spus că este candidatul ideal pentru (mişcarea populistă conservatoar) Tea Party. Acum, dintr-o dată, se întreabă. Îşi uită propriile afirmaţii şi speră că şi voi le veţi uita”, a reamintit preşedintele în exerciţiu, în faţa a 9.000 de persoane adunate în campusul universităţii Fairfax (Virginia).
„Trebuie să punem un nume bolii de care suferă. Cred că se cheamă Romenzie!”, a adăugat Obama, în hohotele de râs ale celor prezenţi. '„Vreau să fac în aşa fel încât nimeni să nu se molipsească de ea”, a continuat el, prezentând exemplele care constituie în opinia sa simptomele acestei „boli”.