În oraşul francez Metz, capitala provinciei Lorena (Lorraine, în nord-estul Franţei, la graniţa cu Belgia, Luxemburg şi Germania) este dezvelit sâmbătă un monument dedicat părinţilor fondatori ai Uniunii Europene.
Ansamblul sculptural reprezintă patru politicieni, care au jucat un rol semnificativ în crearea Uniunii Europene. Aceştia sunt francezii Robert Schuman şi Jean Monnet, germanul Konrad Adenauer şi italianul Alcide de Gasperi – oameni de stat care au trăit în secolul trecut şi au aspirat la unificarea Europei, fiind consideraţi părinţii fondatori ai UE.
Compoziţia arhitecturală, realizată din bronz, a fost ridicată lângă casa-muzeu a lui Schumann, având o înălţime de 2,5 m, cu un diametru al piedestalui de granit de 4,5 m. Figurile celor patru politicieni sunt grupate în jurul hărţii Europei, care se află la picioarele lor, pe piedestal.
Ceremonia va fi deschisă de autorul monumentului, arhitectul rus de origine georgiană Zurab Tsereteli, preşedintele Academiei de Arte a Rusiei, intervenind în contextul în care Uniunii Europene i-a fost acordat zilele trecute Premiul Nobel pentru Pace din anul acesta.
În oraşul francez Metz, capitala provinciei Lorena (Lorraine, în nord-estul Franţei, la graniţa cu Belgia, Luxemburg şi Germania) este dezvelit sâmbătă un monument dedicat părinţilor fondatori ai Uniunii Europene.
Ansamblul sculptural reprezintă patru politicieni, care au jucat un rol semnificativ în crearea Uniunii Europene. Aceştia sunt francezii Robert Schuman şi Jean Monnet, germanul Konrad Adenauer şi italianul Alcide de Gasperi – oameni de stat care au trăit în secolul trecut şi au aspirat la unificarea Europei, fiind consideraţi părinţii fondatori ai UE.
Compoziţia arhitecturală, realizată din bronz, a fost ridicată lângă casa-muzeu a lui Schumann, având o înălţime de 2,5 m, cu un diametru al piedestalui de granit de