Spectrul lui Muammar Gaddafi bântuie în continuare noile autorităţi libiene, care au apreciat sâmbătă că ţara nu a fost în întregime eliberată de regimul acestuia, după exact un an de la moartea fostului dictator îndepărtat de la putere, relatează AFP.
"Eliberarea ţării nu a fost complet realizată în anumite regiuni", a declarat preşedintele Adunării naţionale libiene Mohamed al-Megaryef, citând în special oraşul Bani Walid, unul dintre ultimele fiefuri ale fostului regim, teatru de mai multe zile al unor confruntări sângeroase.
Într-un discurs difuzat în noaptea de vineri spre sâmbătă, al-Megaryef a prezentat un bilanţ sumbru al perioadei post-Kadhafi, anunţând o "întârziere şi o neglijare" în formarea unei armate şi unei poliţii, controlul armelor şi respingerea accesului rebelilor la instituţiile statului.
Şeful Adunării a citat totodată o întârziere în reformarea justiţiei şi în dosarul reconcilierii naţionale.
El a declarat că "această situaţie a detrminat Fouloul (resturi) ale fostului regim din interiorul ţării să se infiltreze în organele statului şi să comploteze cu cei care se află în exteriorul ţării împotriva revoluţiei şi conducerii ei legitime".
"Această stare de slăbiciune a autorităţii statului a adus profit unor persoane (...) şi grupări, chiar dacă acestea nu au legături cu Fouloul din cadrul (fostului) regim, care au sfidat autoritatea, au efectuat arestări arbitrare, au torturat, şantajat şi jefuit" ţara.
"Au îndrăznit să îşi înfiinţeze închisorile lor", a deplâns oficialul de rang înalt, referindu-se la miliţii înarmate care fac legea în ţară după îndepărtarea fostului regim de la putere.
Bani Walid deţine "patea leului" în privinţa acestor practici, a apreciat Mohamed al-Megaryef, pentru a justifica operaţiunea militară lansată împotriva acestui oraş acuzat că adăposteşte şi protejează foşti susţin