VALOARE Lucrările autorilor de patrimoniu, cum sunt Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Nicolae Tonitza, apar în licitaţiile toamnei, de la noi sau din străinătate.
Trei alerte „Nicolas Jon Grigorescu", venite de pe cel mai important site mondial dedicat pieţei de artă, Artprice.com, anunţă o relansare a interesului pentru pictura clasică românească.
Prezent în două licitaţii româneşti şi una newyorkeză la sfârşitul acestei luni, Nicolae Grigorescu este primul pictor „forjat" în licitaţiile din România care ajunge să aibă un preţ omogen în licitaţiile naţionale şi internaţionale. Indiferent de piaţa pe care sunt propuse, cele trei lucrări beneficiază de evaluări comparabile.
Un „Car cu fân" deschide, pe 23 octombrie, la casa Alis, seria lucrărilor de Grigorescu propuse în licitaţii. Opera beneficiază de o catalogare efectuată de istoricul de artă Remus Niculescu şi are o evaluare de 190.000 de lei (echivalent 41.600 de euro). Este primul „car cu boi" propus în licitaţii în ultimele luni, după ce precedentul, „Care cu boi la asfinţit", fusese vândut cu 52.500 de euro în martie.
În perioada precedentă ultimei vânzări, timp de peste un an, minimum un car cu boi a apărut în fiecare lună în licitaţiile naţionale sau interna¬ţionale. Recordul intern pentru o lucrare din această serie este de 230.000 de euro, preţ stabilit de „Cârciumă la Rucăr" în martie 2011, când tabloul în cauză a devenit, pentru scurt timp, cel mai bine vândută pictură românească. Vânzările ulterioare au retrogradat tabloul pe locul 4 în topul personal al pictorului.
În străinătate, o altă pictură din serie a stabilit la 104.000 de dolari recordul internaţional al celui mai important pictor român. Alături de „carul" de la Alis, alte tablouri de Grigorescu vor intra în licitaţiile de pe 31 octombrie, desfăşurate simultan în România, la Artmark, şi în S