Jocul de aparare si panda este inscris cu litere de aur in genotipul si fenotipul nationalei Romaniei, dar tricolorii actuali nu stiu inca sa-l faca asa cum trebuie. Asadar, n-am invins Olanda, ba mai rau, am luat-o pe cocoasa atat de tare, ca sa-i tinem minte pe ei, fiii polderelor, cam pe unde sunt si pe unde suntem noi, pe harta fotbalului european. Asta exact in momentul cand Piturca s-a hotarat si el sa joace ofensiv. S-a tot zis pe la un talk show unde invitati de marca sunt chemati sa asculte emanatiile fals erudite ale unui moderator cazut in autoadmiratie, ca selectionerul a fost OBLIGAT sa atace Olanda, fiindca, dupa victoria de la Stambul s-a creat un val de incredere asa de mare in nationala Romaniei, incat, in fata a 50.000 de suporteri ultraoptimisti nu se putea altfel. Cunoscand opacitatea lui Piturca fata de tot ceea ce depaseste cercul propriei ratiuni, ne vine sa spunem "aiurea in tramvai". Las' sa fluiere poporul ca stam si ne aparam, ca pandim contraatacul, ca daca invingem cu 1-0, laurii sunt ai nostri. Daca romanii au pornit la asalt spre poarta lui Stekelenburg, explicatia este una, mare si lata: insusi inexplicabilul, inexprimabilul, indescifrabilul, inflexibilul si imperturbabilul Victor Piturca a fost luat de val, la fel ca Gica de la scularie si Gigi de la galerie. Altfel, poate tot am fi luat bataie de la Olanda, dar la un scor mai decent, dupa un meci in care van Gaal ar fi tremurat pana in minutul 90 plus ceva. Chiar asa, ce l-o fi apucat pe Piturca, cand se stie aparat de un contract beton armat impotriva spectrului necalificarii? S-a saturat de propria imagine de antrenor defensiv-speculativ? Dar ce antrenor de la Angelo Niculescu incoace a fost adeptul ofensivei cu orice pret? S-a vazut o perioada in istoria moderna a nationalei Romaniei, in care atacul sa fie obiectivul principal, nu impotriva Andorrei, Liechtenstein ori alte ducate