Colegiul Agricol „Vasile Lovinescu” Fălticeni este gazda primei întâlniri a proiectului de parteneriat Grundtvig, cu titlul “European dimensions of lifelong learning for adult citizens in social involvement”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii. Unitatea de învăţământ din Fălticeni esteşi instituţia coordonatoare a proiectului, parteneri fiind Colegiul Tehnic “Transilvania” din Braşov, un colegiu agricol din Putnok - Ungaria, o organizaţie de consultanţă în domeniul educaţional din Palermo - Italia, iar din decembrie se va alătura şi o şcoală VET din Lituania.
La prima întâlnire, care se desfăşoară între 15-20 octombrie, la Fălticeni, participanţii au stabilit principiile generale de lucru ale parteneriatului şi-au distribuit sarcinile de lucru pentru perioada de doi ani a proiectului, au decis responsabilii pentru produsele finale ale acestuia (un CD, un blog al proiectului, broşuri, ghiduri de lucru pentru persoanele care desfăşoară activităţi în domeniul educaţiei părinţilor, newslettere ale proiectului) şi au efectuat un studiu comparativ privind implicarea cetăţenilor şi a societăţii civile în general în viaţa instituţiilor educaţionale din cele patru ţări partenere.
Programul a mai cuprins vizitarea Colegiului „Vasile Lovinescu” şi a zonei Fălticeni, întâlniri cu oficiali din domeniul educaţiei, o vizită la Primăria municipiului Fălticeni în cadrul căreia primarul Gheorghe Cătălin Coman a răspuns întrebărilor invitaţilor şi o excursie în zona turistică a Bucovinei.
Acesta este primul parteneriat de acest gen coordonat de o instituţie de învăţământ din zona Fălticeni, Colegiul Agricol „Vasile Lovinescu” fiind unul dintre puţinii coordonatori români de parteneriate Grundtvig.
Proiectul îşi propune să atragă de partea şcolilor adulţi capabili să fie un sprijin pentru tinerii care sunt în pericol