Femeia, în vârstă de 48 de ani, era sefă la Blocul Operator, dar nu a venit la serviciu în această dimineaţă. Pentru că nu răspundea la telefon, o colegă s-a dus până la apartamentul acesteia. Femeia a alertat autorităţile, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de pompieri. În baie, aceştia au găsit cadavrul asistentei şefe. Dorina Leucă şi-a tăiat venele şi a încercat să se spânzure, având o eşarfă în jurul gâtului.
"De o lună, o lună şi jumătate, era foarte stresată, spunea că vine o comisie la spital, o comisie de la Suceava sau de la Bucureşti. Era foarte preocupată de problema asta de parcă ea ducea spitalul în spate... În urmă cu aproape zece ani, în anul 2003, a pierdut un copil. A avut un băiat care a murit în incendiul de la Mănăstirea Habâmbu. De multe ori spunea că pentru ea viaţa nu mai are rost, pentru că e singură...", a declarat un cumnat al victimei, Vasile Mironescu.
Poliţiştii susţin că singura ipoteză luată în calcul e sinuciderea, fiind exclus un act criminal.
Femeia, în vârstă de 48 de ani, era sefă la Blocul Operator, dar nu a venit la serviciu în această dimineaţă. Pentru că nu răspundea la telefon, o colegă s-a dus până la apartamentul acesteia. Femeia a alertat autorităţile, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de pompieri. În baie, aceştia au găsit cadavrul asistentei şefe. Dorina Leucă şi-a tăiat venele şi a încercat să se spânzure, având o eşarfă în jurul gâtului.
"De o lună, o lună şi jumătate, era foarte stresată, spunea că vine o comisie la spital, o comisie de la Suceava sau de la Bucureşti. Era foarte preocupată de problema asta de parcă ea ducea spitalul în spate... În urmă cu aproape zece ani, în anul 2003, a pierdut un copil. A avut un băiat care a murit în incendiul de la Mănăstirea Habâmbu. De multe ori spunea că pentru ea viaţa nu mai are rost, pentru că e singură...", a dec