La cea de-a patra ediţie a show-ului "Vocea României", care a avut loc aseară, la Pro TV, cei patru antrenori au avut parte de un moment deosebit, când, pentru câteva minute, au crezut pe scenă a urcat chiar Michael Jackson.
Aseară, Robert Carlet (18 ani), care a interpretat melodia "I Just Can't Stop Loving You" a lui Michael Jackson, i-a uimit cu vocea sa pe cei patru antrenori. În numai cinci secunde, tânărul i-a făcut pe Loredana și pe Brenciu să-și întoarcă scaunele, iar după 24 de secunde i-a convins și pe Smiley, și pe Moga.
Emoţiile au fost atât de puternice pentru el, încât abia s-a abţinut să nu izbucnească în plâns în toiul piesei. Robert Carlet l-a ales ca antrenor pe Marius Moga.
Robert a descoperit muzica la o vârstă fragedă, pe când era în clasa I. El a descoperit singur muzica, iar visul său era să ajungă la un liceu de muzică. A muncit din greu, chiulind chiar de la orele de matematică și de fizică pentru a avea cât mai mult timp pentru a se pregăti de admitere. De la vârsta de 15 ani predă lecții de pian la o grădiniță.
"Copiii m-au învățat să fiu vesel, să iubesc. Mă umplu de dragoste și bucurie. Am avut multe joburi de la 15 ani, ca profesor, într-un studio muzical, ca pianist. Acum am rămas doar cu copiii", a povestit Robert.