Numărul românilor care s-au imunizat împotriva gripei a scăzut în ultimii ani, iar rata de vaccinare din ţara noastră este printre cele mai mici din Europa, potrivit unor statistici.
Procentul românilor care aleg să se protejeze de gripă cu ajutorul vaccinului a scăzut constant în ultimii ani. Cele mai multe doze de vaccin au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în sezonul de iarnă 2007-2008: 3,7 milioane. „Ulterior, interesul pentru vaccinare antigripală a fost în scădere (...). În general, în lume există o scădere a ratei de vaccinare, lucru valabil pentru toate tipurile de vaccin", a declarat conf. univ. dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi şeful Catedrei de Microbiologie şi Epidemiologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din
Bucureşti.
Numărul de vaccinuri achiziţionate de Ministerul Sănătăţii pentru programul naţional de vaccinare antigripală s-a diminuat odată cu scăderea gradului lor de utilizare. Astfel, în sezonul 2010-2011, au fost achiziţionate 1,3 milioane de doze, iar în următoarele două (inclusiv anul acesta) - câte un milion.
Codaşi în Europa la imunizare
În context european, România se află la coada clasamentului în privinţa ratei de vaccinare antigripală a populaţiei generale. Cea pe care o recomandă experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este de 20%. Cu un astfel de procent, impactul unei eventuale epidemii de gripă este mult mai redus, susţin specialiştii.
România a avut anul trecut o rată de vaccinare de doar 3%. Este adevărat, însă, că acest procent a fost influenţat de un incident: Ministerul Sănătăţii a retras la începutul anului trecut 350.000 de doze de vaccin din cele un milion achiziţionate (de la Institutul Cantacuzino), din motiv că aveau un grad de eficienţă mai scăzut decât ar fi trebuit. În topul ţărilor e