Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Londra. Sindicatele protestează faţă de sărăcie

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

Zeci de mii de manifestanţi protează sâmbătă la Londra faţă de politica de austeritate a guvernului britanic.

Sindicate, protestatari antirăzboi, politicieni de stânga, grupuri comunitare şi alţi activişti speră că manifestaţiile vor demonstra lipsa de popularitate a tăierilor din sectorul public, menite să reducă deficitul bugetar al Marii Britanii. În schimb, demonstranţii cer să fie adoptate politici care să poată genera creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă.

Liderul laburiştilor, Ed Milliband, se va adresa mulţimii, printre alţi zeci de vorbitori, la o adunare în Hyde Park din Londra. Potrivit organizatorilor, peste 250 de autocare au fost închiriate pentru a aduce protestatarii în capitala britanică. Proteste similare vor avea loc la Glasgow, cel mai mare oraş din Scoţia, şi Belfast, capitala Irlandei de Nord.

La începutul lunii, premierul britanic David Cameron a avertizat că vor fi necesare ‘decizii dureroase’ suplimentare pentru a repara economia ţării, adăugând că nu va renunţa la implementarea măsurilor de austeritate. Sâmbătă, în jurul orei la care a început marşul de protest din Londra, a postat un mesaj pe Twitter în care scria: ‘Astăzi, Ed Milliband este cap de afiş al unui protest care cere să se pună capăt oricărei tăieri a cheltuielilor necesară pentru a reduce deficitul.’

Secretarul general al federaţiei sindicale Trades Union Congress (TUC), Brendan Barber, susţine însă că ‘dovezile privind eşecul austerităţii se adună’. ‘Peste 2,5 milioane de persoane sunt şomere, iar alte trei milioane nu lucrează destule ore pentru a o scoate la capăt, iar salariile scad în fiecare lună de trei ani’, a afirmat acesta. ‘Presiunea imensă asupra salariilor şi a standardului de viaţă’ a dus la o ‘lovitură imensă asupra încrederii şi cererii în economie’, a declarat Barber pentru BBC Radio 4. ‘De aceea, unele dintre c

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 4 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Ivan: Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 iulie, fără scuze, fără întârzieri

Mediafax acum 47 minute
Ministrul Economiei a prezentat pe Instagram stadiul lucrărilor de la Praid. „Mă aflu în continuare la Praid, alături de experți și de echipa tehnică de construcție. Verific personal stadiul lucrărilor pentru a mă asigura că termenele asumate sunt r

Trump și Putin discută despre conflictul Iran – Israel

Mediafax acum o ora
Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au avut astăzi o conversație telefonică pe tema escaladării conflictului dintre Iran și Israel, potrivit agențiilor de presă ruse, care îl citează pe consilierul de politică exter

Trei locuinţe din Giurgiu, cuprinse de un incendiu puternic / O persoană a fost dusă la spital / Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei locuinţe din localitatea giurgiuveană Poiana lui Stângă au fost cuprinse de un incendiu, sâmbătă după amiază. În urma incendiului, trei persoane au avut nevoie de ajutor medical, una dintre ele

Trump a declarat venituri 57 de milioane de dolari dintr-o afacere cu criptomonede

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a raportat venituri de 57,4 milioane de dolari dintr-un proiect de criptomonede, potrivit unei declaraţii financiare depuse vineri la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, transmite The Financial Times, potri

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

AUR cere sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou GUVERN

Gandul acum 26 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională înt

AUR vrea sesizarea CCR ca urmare a întârzierii desemnării unui candidat pentru funcţia de premier

Ziarul Financiar acum 47 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

19°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°