Un fan talentat i-a scris Oanei balada lui Vadim Tudor, iar ea a fost mai mult decât bucuroasă de această iniţiativă.
"Am primit de la un fan deştept şi inspirat o baladă extrem de "drăgălaşă" pentru vecetudor :) Felicitări fanului care m-a rugat pentru moment să îi păstrez anomimatul, dar sincer merită să o citiţi. E haioasă rău şi pur adevărată", a scris Zăvoranca pe Facebook.
Apoi, cu îndemnul "let's rock it man", ea a postat versurile pe reţeaua de socializare, încurajându-şi fanii s-o citească.
"Sunt Vadim omul din stat
Nespălat şi îngălat,
Nu am sediu, nu am minte
Însă mă vreau preşedinte
Pe BIBLIE eu mă jur
Ca un hoţ fără cusur,
Că nu fac la nimeni rău
Şi-am frică de Dumnezeu.
Lumea însă nu mă crede
Ce-i mai rău în mine vede,
Că-s moşneag senil mintal
Vor să mă bage-n spital!
Scriu balade răsuflate
Şi îi pup pe toţi în spate
N-am avut deloc succes
M-am pomenit cu-n proces!
Cu partidul meu dement,
Nu am loc în parlament
Umblu de nebun prin sat
Zici că sunt câine turbat
Latru cât mă ţine gura
Că sunt prieten cu Miţura.
Că am cinci membri-n partid
Dar o să îi pierd rapid...
Cine să mai stea cu mine?
Pentru ţară-s o ruşine!
Sunt de cea mai joasă spiţă
Şi-am în cap numai muiţă
Sunt un gogoşar murat,
Asta da, i-adevărat!
Dar tot nu e elocvent
Dacă nu-s şi impotent
Umblu pe la vrăjitoare
Doar o fac să mi se scoale!
Poate dacă m-aş spăla
şi ea altfel s-ar purta
Ca o căţea leşinată,
Eu înjur pe lumea toată
De mic sunt căzut în cap
şi duc viaţă de rahat
Am plecat, vă las cu bine,
Sunt Vece Tudor, pe mâine."
Un fan talentat i-a scris Oanei balada lui Vadim Tudor, iar ea a fost mai mult decât bucuroasă de această iniţiativă.
"Am primit de