Sonia Dridi a povestit că a fost încercuită de către o mulţime alcătuită în principal din bărbaţi tineri, care au început să o atingă în cursul unei transmisiuni în direct pentru postul de ştiri.
Agresiunea a durat mai multe minute, după care un prieten a reuşit să o salveze, a precizat ea.
"Am fost pipăită peste tot. Mi-am dat seama după ce cineva mi-a închis nasturii la cămaşă că era deschisă, dar nu ruptă. Am evitat ceea ce era mai rău cu ajutorul unei cu ajutorul unui prieten", a declarat ea.
Jurnalista a anunţat că va depune plângere. În cazuri similare, poliţia nu a reuşit să îi aresteze pe vinovaţii.
Pe străzile din Cairo, hărţuirea femeilor, care poartă sau nu vălul islamic, remarci obscene, iar uneori gesturi deplasate constituie un fenomen frecvent.
Dar, de curând, mărturiile cu privire la Piaţa Tahrir despre adevărate agresiuni sexuale, inclusiv violuri, s-au multiplicat, însă fără să suscite o reacţie din partea autorităţilor.
Sonia Dridi a povestit că a fost încercuită de către o mulţime alcătuită în principal din bărbaţi tineri, care au început să o atingă în cursul unei transmisiuni în direct pentru postul de ştiri.
Agresiunea a durat mai multe minute, după care un prieten a reuşit să o salveze, a precizat ea.
"Am fost pipăită peste tot. Mi-am dat seama după ce cineva mi-a închis nasturii la cămaşă că era deschisă, dar nu ruptă. Am evitat ceea ce era mai rău cu ajutorul unei cu ajutorul unui prieten", a declarat ea.
Jurnalista a anunţat că va depune plângere. În cazuri similare, poliţia nu a reuşit să îi aresteze pe vinovaţii.
Pe străzile din Cairo, hărţuirea femeilor, care poartă sau nu vălul islamic, remarci obscene, iar uneori gesturi deplasate constituie un fenomen frecvent.
Dar, de curând, mărturiile cu privire la Piaţa Tahrir despre adevărate agresiuni sexuale, inclusiv vio