Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut public planul managerial pentru anul școlar 2012-2013.
La capitolul puncte slabe, inspectorul școlar general Răducu Popescu a consemnat următoarele:
- sistemul informațional este mai puțin eficient în mediul rural din cauza infrastructurii mai puțin dezvoltate decât în mediul urban;
- între școlile din mediul rural și cele din orașe există diferențe notabile în ceea ce privește gardul de acoperire cu personal calificat;
- modesta comunicare între managerii școlari, fapt ce determină lipsa unui sprijin complet în soluționarea problematicii comune;
- rezultate slabe înregistrate la examenul de bacalaureat în unele unități școlare;
- modesta implicare a școlilor din mediul rural în accesarea fondurilor prin programe comunitare;
- rata de abandon școlar este de 0,76%
Răducu Popescu susține că principalele amenințări în ceea ce privește învățământul constănțean sunt referitoare la dificultățile în încadrarea cu personal didactic titular sau calificat a unităților școlare din zonele izolate și cu efective mici dar și existența unor posturi aflate în imposibilitatea de a fi ocupate cu personal administrativ, didactic auxiliar și nedidactic.
Alte două amenințări sunt modesta implicare a părinților în viața școlii ca partener educațional și slaba motivare financiară a personalului din învățământ.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut public planul managerial pentru anul școlar 2012-2013.
La capitolul puncte slabe, inspectorul școlar general Răducu Popescu a consemnat următoarele:
- sistemul informațional este mai puțin eficient în mediul rural din cauza infrastructurii mai puțin dezvoltate decât în mediul urban;
- între școlile din mediul rural și cele din orașe există diferențe notabile în ceea ce privește gardul de acoperire cu person