“E stricat furtunul. Merge doar cea mai scumpă”, mi-a spus, aseară, băiatul dintr-o benzinărie OMV din Bucureşti, arătând spre un furtun albastru aruncat pe jos lângă intrarea în spălătorie.

Butaforie ieftină ca vrăjeala ipochimenului care încerca să mă tragă-n piept, mi-am spus imediat. Spălările scumpe aduc unele servicii în plus faţă de spălarea de bază, pe care mi-o iau de fiecare dată, aşa că dacă n-ar merge asta n-ar merge niciuna. Cum să meargă doar spălarea cea mai scumpă?

Îi reproşez tipului că mă minte în faţă, îi spun şi că o să mă duc înăuntru să clarific lucrurile, însă continuă să o ţină pe-a lui, crezând că blufez. La urma urmelor, diferenţa e mai mică de 10 lei.

În consecinţă, plătesc spălarea cea mai scumpă, după care intru în staţie să cer explicaţii. Cele două fete de la casă îmi spun, cu priviri candide şi tâmpe, de căprioare lobotomizate, că şi lor le-au spus colegii că nu merg primele două spălări şi că nu e niciun manager pe tură.

Mă îndrumă în schimb către şeful băieţilor care alimentează şi spală maşini, care şi el se jură că defecţiunea e reală. Ba chiar se oferă să mă ducă în spălătorie pentru a-mi arăta. Sătul să mă ţigănesc, îi promit că dacă nu-mi spune adevărul o să vin în fiecare zi la benzinărie până dau de manager şi o să-i povestesc totul, caz în care cineva chiar va avea de suferit.

Cedează în cele din urmă şi recunoaşte că funcţiona şi cel mai ieftin program de spălare. “Ştiţi, avem un target de îndeplinit”, mărturiseşte, spunându-mi totodată că n-ar trebui să regret alegerea făcută, pentru că spălarea cea mai scumpă e şi cea mai bună.

Pentru mine nu e nicio deosebire (de asta mi-o iau întotdeauna pe cea de bază), iar bănuiala mea este că, deşi am primit un bon cu valoarea spălării cele mai scumpe, am beneficiat de fapt de cea mai ieftină, diferenţa de bani intrând în buzunarul angajatului mincin