Premiul Ratzinger pe anul 2012, distincţie acordată unor promotori de seamă ai teologiei şi filosofiei a fost înmânat sâmbătă filosofului francez Remi Brague (65 de ani) şi preotului iezuit american Brian Daley de către Papa Benedict al XVI-lea.
Cei doi laureaţi s-au distins în special prin lucrările lor pe teme ecumenice şi de dialog interreligios, a spus Suveranul Potif în alocuţiunea sa. Ambele teme sunt în prezent de o ‘importanţă crucială’ pentru Biserică. Daley a avut o contribuţie importantă în consolidarea relaţiei dintre catolici şi ortodocşi, în timp ce Brague este ‘un mare învăţat’, specializat în filosofia religioasă iudaică şi islamică a Evului Mediu, a mai arătat Papa.
Premiul, dotat cu suma de 50.000 euro, a fost acordat pentru prima dată în iunie 2011 şi este oferit de ‘Fundaţia Vaticană Joseph Ratzinger – Benedict XVI’. Primii laureaţi au fost abatele mănăstirii cisterciene ‘Sfânta Cruce’ din Austria, Maximilian Heim, istoricul bisericesc italian Manlio Simonetti şi teologul spaniol Olegario Gonzalez de Cardedal.
Premiul Ratzinger pe anul 2012, distincţie acordată unor promotori de seamă ai teologiei şi filosofiei a fost înmânat sâmbătă filosofului francez Remi Brague (65 de ani) şi preotului iezuit american Brian Daley de către Papa Benedict al XVI-lea.
Cei doi laureaţi s-au distins în special prin lucrările lor pe teme ecumenice şi de dialog interreligios, a spus Suveranul Potif în alocuţiunea sa. Ambele teme sunt în prezent de o ‘importanţă crucială’ pentru Biserică. Daley a avut o contribuţie importantă în consolidarea relaţiei dintre catolici şi ortodocşi, în timp ce Brague este ‘un mare învăţat’, specializat în filosofia religioasă iudaică şi islamică a Evului Mediu, a mai arătat Papa.
Premiul, dotat cu suma de 50.000 euro, a fost acordat pentru prima dată în iunie 2011 şi este oferit de ‘Fundaţia Vaticană Joseph