Ura este pe cat de imprevizibila, pe atat de acaparatoare. Te prinde si te strange folosindu-ti toate energiile. Pe toata perioada in care urasti nu mai simti alt sentiment, nu mai ai alte planuri, alte perspective ori proiecte. Ai fi inclinat sa te gandesti la cat de absurda este justitia sau gandirea umana uneori, si totusi, daca aprofundezi orice lucru, ajungi la concluzii dintre cele mai firesti, frapant de naturale, cu explicatii logice perfect valabile. Important e sa ramai cu mintea intreaga si deschisa. Asa, de exemplu, cu cat te gandesti mai mult la urmatoarea idee, cu atat ti se pare mai fireasca: cine nu are sansa sa urasca in viata traieste degeaba. Fiecarui om ar trebui sa i se dea aceasta ocazie, sa nu fie nimeni privat de ea. Spun asta pentru ca sunt oameni care nu stiu ce este ura, acest sentiment la fel de puternic si mobilizator ca si iubirea. Am cunoscut asemenea inocenti in SUA, oameni care habar n-aveau cum sa se certe, nu stiau sa injure, singura modalitate de a se usura cand simteau o presiune era sa rosteasca timid cate un cuvant ori o expresie total fara vlaga, golite de continut, provenite dintr-un alt cuvant ori expresie vulgara, neaosa, suculenta, dar care „nu se cade" ("Shoot!" in loc de "Shit!", de pilda). Acei oameni mi se pareau pierduti pentru viata, ei nu stiau si probabil nu vor sti niciodata cat de satisfacatoare atat pentru spirit, cat si pentru trup poate fi o besteleala inocenta in piata ori un scandal cu injuraturi originale si imputite parca la propriu, dintr-un tramvai, o intersectie ori la o coada intr-un magazin. E ca si cum ar trai degeaba. Fiecare in parte ar trebui sa se afle la un moment dat intr-o situatie ce nu poate fi evitata, demna de urat in asa masura incat sa-l faca sa uite de toata educatia, experienta, rangul social si regulile comunitatii si sa se dedea intrutotul actului voluptuos al jignirii totale, fara li