Cu un N’Doye românizat la “naţională”, vom şti, în sfîrşit, cine sîntem şi ce vrem

Puştimea lui Hagi, plătită toată cu banii pe numai o lună încasaţi de oricare din terminaţii, lepădaţii şi alungaţii la echipa a doua a Rapidului, a învins CFR-ul acasă, la Cluj, cu 1-0. Am putea compara rezultatul Viitorului cu acela al “naţionalei”, la Istanbul, socotind diferenţele enorme la investiţiile în loturi, numai că diferenţa dintre contractele autohtonilor lui Hagi şi acelea ale multinaţionalilor clujeni e mult mai mare. E diferenţa dintre construcţie şi speculaţie, o speculaţie financiară isteaţă, ce-I drept, dar tot calcul la vîrf, nu muncă la bază. CFR-ul a decis să nu se consume prea mult la intern, fiindcă aici jocurile par ori chiar sînt făcute, şi să-şi îndrepte forţele şi ambiţiile spre Liga Campionilor, de unde vin bani mai mulţi şi cîştiguri mari în notorietate. Notorietatea - altfel spus brandul - e noua clasă socială care trece în al doilea plan nu numai clasa muncitoare şi ţărănimea, ci şi intelectualitate.

Partea rea a ecuaţiei e că Hagi n-o să dea prea curînd jucători “naţionalei”, fiindcă tinerii lui n-au de exemplu viaţa cumpătată şi cu simţul răspunderii a lui Hagi, ci răsfăţul de la Cluj, unde contractele de două sute de mii de euro anual trec de mici spre medii. Partea şi mai rea a ecuaţiei, care la nivel de brand dă bine, e că CFR-ul n-are cum să dea jucători “naţionalei”.

Problema nu e la numărul de străini plătiţi unii regeşte şi cei mai mulţi prosteşte - şi nu doar în prima ligă -, ci la condiţia economică a României. Noi trebuie să vindem jucători, nu să cumpărăm! Cîştigul de moment e pierdere în cel mai apropiat viitor. Fotbalul nostru e sărac, dar ţine coada sus. Cu doar o cîtime din banii risipiţi pe nişte jucători de toată jena, adunaţi de prin spitalele de oase ale sportului european şi cu faima de a fi fost daţi afar