* la o zi după lansarea oficială a candidaților USL pentru alegerile parlamentare, liberalii și-au definitivat propunerile, în cadrul Comitetului Executiv Național al PNL * în aceste condiții, atât Cătălin Boboc, cât și Vasile Varga sunt oficial candidații USL Brăila pe Colegiile 2 de Senat, respectiv, doi de deputați * astfel cei șapte candidați USL rămân: Ion Rotaru, Cătălin Boboc (Senat), Dorin Silviu Petrea, Vasile Varga, Marian Dragomir, Mihai Tudose și Cristian Rizea (deputați) * deputatul Viorel Balcan a fost lăsat "la vatră"
Liberalii și-au validat vineri candidații pentru alegerile din decembrie în cadrul Comitetului Executiv Național PNL. Astfel, Cătălin Boboc și Vasile Varga au devenit oficial candidații din partea liberalilor brăileni, nefiind adusă nicio modificare listei USL. Potrivit declarației președintelui PNL Brăila, Cătălin Boboc, ambele propuneri venite de la nivel local au trecut fără niciun fel de problemă. "Este în regulă. La Brăila propunerea care a plecat de la filială, respectiv primii doi clasați în opțiunile reprezentanților Delegației Permanente Teritoriale, aceia au fost validați de către Comitetul Național Executiv, respectiv eu la Senat și domnul Varga pe Colegiul 2 de deputați. Exact așa cum se știe că au fost discuțiile și au plecat propunerile de la noi. Suntem mulțumiți, apreciem faptul că cei din conducerea partidului au ținut cont de opinia celor care vor fi direct implicați în campania asta și aici nu mă refer neapărat doar la candidați, pentru că fără ceilalți lângă, noi nu reprezentăm nimic. Nu pot să spun decât că sunt mulțumit de felul cum s-au finalizat lucrurile, chiar dacă a fost un pic mai greu și cu momente neplăcute în această perioadă. Este în regulă că s-a finalizat cum trebuie și cum ne așteptam", a declarat liderul liberal.
Conform sursei citate, în jurul datei de 25 octombrie, dosarele