Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea se răceşte în toată ţara

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, din aceste zile, vremea se răceşte accentuat în întreaga ţară. În Dobrogea, maximele vor fi de 16-18 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 8 grade.

În Banat, între 22 și 24 octombrie este de așteptat o scădere a temperaturilor (în medie, valori maxime de 16-18 grade și minime de 6 grade). În aceste zile vor fi averse și se pot acumula, pe arii restrânse, cantități mai importante de apă. După data de 22 octombrie vor fi posibile ploi slabe.

Şi în Transilvania tendința generală a valorilor termice va fi de scădere, deși acestea vor continua să fie peste mediile climatologice până spre 22 octombrie. Temperaturile maxime vor coborî de la o medie de 24 de grade în prima zi, până la 14-16 grade spre finalul intervalului, iar minimele vor marca o scădere medie cu până la 8-10 grade.

În Maramureş, maximele vor fi, în medie, de 14-16 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 4 grade. Sunt aşteptate ploi în general slabe în 22 și 23 octombrie și spre sfârșitul intervalului.

În Moldova, vremea se va menține caldă până în 21 octombrie, apoi se va răci simțitor, astfel încât, în 23 și 24 octombrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 12 grade. Deși temperaturile vor crește spre finalul intervalului, este posibil ca acestea să rămână ușor sub normele climatologice ale perioadei.

În Crişana vremea se va menține în general caldă pentru această perioadă până spre 21 octombrie. Cele mai ridicate maxime termice vor depăși 22 de grade, iar minimele nu vor coborî, in medie, sub 6 grade.

Cum va fi la munte

Vremea va avea o tendință generală de răcire, mai pronunțată între 22 și 24 octombrie, când atât maximele cât și minimele vor scădea cu 8-10 grade. În a doua parte a intervalului sunt de așteptat temperaturi normale pentru această perioadă a anului și ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri urgente la Planșeul de sub Piața Unirii

Adevarul acum o ora
Pentru că Planșeul de la Piața Unirii este într-un stadiu avansat de degradare, fiind în pericol de prăbușire, prefectul Mihai Toader a convocat pentru miercuri, 25 septembrie, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Vor fi luate mai multe m

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum 55 minute
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Ministrul Mediului anunţă că a finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi în 27 septembrie încep înscrierile

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat vineri că finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi pe 27 septembrie încep înscrierile pentru persoanele fizice. În acest an, sunt alocate 2

Promisiunea făcută de Jens Stoltenberg: ”Ucraina n-a fost niciodată mai aproape de NATO”, uşa este deschisă şi va adera

Ziare.com acum o ora
Ucraina nu a fost niciodată mai aproape de NATO, uşa este deschisă, iar Ucraina va adera la Alianţa Nord-Atlantică, dă asigurări Jens Stoltenberg, relatează Euronews. ”De când am preluat funcţia de secretar general, în 2014, lumea care ne înconjoară

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 25 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Amenda uriașă primită de firma de catering care a livrat mâncare unei școli din Mehedinți. „Cineva a vrut să ne facă rău intenționat”

Ziare.com acum o ora
Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au suspendat temporar activitatea societăţii Taverna Drobeta 2007 SRL şi au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara, 19 septembrie, potrivit informaţiilor t

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°