Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a supravegheat vineri cele mai ample exerciţii militare desfăşurate pentru testarea arsenalului nuclear de la căderea Uniunii Sovietice încoace, informează Reuters.
Exerciţiile au fost intens mediatizate de presa şi televiziunile din Rusia, semn că Putin ar dori să transmită un semnal de încredere cu privire la capacitatea sa de a conduce forţele armate, comentează sursa citată.
Testele care au vizat sistemele de comandă precum şi cele trei componente ale programului nuclear rus, rachete nucleare cu rază lungă lansate atât de la sol cât şi din apă şi bombardiere strategice, au fost efectuate "sub conducerea personală a lui Vladimir Putin", a informat Kremlinul într-un comunicat.
"Este pentru prima dată în istoria modernă a Rusiei când sunt efectuate la un asemenea nivel exerciţii ale forţelor strategice nucleare", a mai precizat Administraţia prezidenţială.
Totodată, au fost testate şi sistemele de comunicaţii şi "noi algoritmi" de comandă şi control.
Rusia îşi modernizează arsenalul nuclear dezvoltat în mare parte în timpul Războiului Rece. Statul a precizat că intenţionează să continue folosirea armelor nucleare ca parte a strategiei sale de apărare.
În 2010, Rusia şi Statele Unite au semnat "noul tratat START" prin care cele două state s-au angajat să reducă şi să limiteze numărul armelor strategice ofensive.
Cu toate acestea, Putin a subliniat că viitoare reduceri depind, printre altele, de planurile administraţiei de la Washington cu privire la apărarea antirachetă, cu precădere scutul european despre care oficialii ruşi susţin că pun statul într-o poziţie vulnerabilă.
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a supravegheat vineri cele mai ample exerciţii militare desfăşurate pentru testarea arsenalului nuclear de la căderea Uniunii Sovietice încoace, informează Reuters.
Exe