Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat la Damasc. Zeci de morţi şi răniţi

Publicat in Ziua Veche, duminică 21 octombrie 2012 ·

Într-un atentat cu maşină-capcană comis în faţa comisariatului de poliţie din cartierul creştin Bab Tuma al Damascului, cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 29 au fost rănite, duminică a anunţat agenţia oficială Sana.

‘Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi 29 au fost rănite în explozia unei maşini-capcană duminică dimineaţa în cartierul Bab Tuma’, a precizat Sana. Agenţia acuză de comiterea acestui prim atentat în acest cartier, unul din cele mai vechi ale capitalei siriene, ‘un grup terorist armat’. Anterior, o sursă a securităţii siriene a indicat cel puţin şapte morţi.

Organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH) a anunţat la rândul său că 10 persoane au fost ucise şi alte 15 rănite ‘în explozia unei maşini-capcană în faţa comisariatului de poliţie din cartierul Bab Tuma’.

Bab Tuma, alături de Bab Charqi, este un cartier în mod tradiţional creştin, în Oraşul Vechi. În aceste două cartiere au avut loc, în mai multe rânduri, manifestaţii de susţinere faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad. În Siria, creştinii mai reprezintă în prezent aproximativ 5% din populaţia ţării

Atentatul de duminică intervine în ziua în care preşedintele Bashar al-Assad l-a primit pe mediatorul internaţional Lakhdar Brahimi, care, la sfârşitul întrevederii, a făcut apel la părţile implicate în conflictul sirian să proclame ‘unilateral’ o încetare a focului cu ocazia sărbătorii musulmane Eid al-Adha’ (Sărbătoarea Sacrificiului), între 26 şi 28 octombrie.

Într-un atentat cu maşină-capcană comis în faţa comisariatului de poliţie din cartierul creştin Bab Tuma al Damascului, cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 29 au fost rănite, duminică a anunţat agenţia oficială Sana.

‘Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi 29 au fost rănite în explozia unei maşini-capcană duminică dimineaţa în cartierul Bab Tuma’,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 14 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Proiectul a fost adoptat de Parlament. Toți șoferii cu EXPERIENȚĂ sunt vizați de această lege

Gandul acum 25 minute
Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară. Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens. Ce șofe

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Donald Trump declară că Los Angeles este invadat de „inamici străini”

BusinessMagazin acum o ora
O stare de urgenţă a intrat în vigoare marţi seara în centrul oraşului Los Angeles, pe care Donald Trump a promis să îl „elibereze” de invazia „duşmanilor străini”, în a cincea zi de confruntări între poliţie şi manifestanţii care se opun deportăril

SuperLiga: Portarul grec Giannis Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

HotNews acum 45 minute
Portarul grec Giannis Anestis, în vârstă de 34 de ani, și-a prelungit contractul cu FC Botoșani, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2026, cu drept de prelungire pe încă un sezon, transmite Agerpres. „Portarul Giannis Anestis și-a pre

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°