Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: De ce CSM nu s-a autosesizat când au apărut stenogramele dintre Bălan şi mine?

Publicat in Romania Libera, duminică 21 octombrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta consideră că CSM a procedat corect cerând anchetă privind stenogramele din dosarul lui Sorin Blejnar, în care apare şi preşedintele Băsescu, arătând totodată că va cere şi rezultatele anchetei interne referitoare la cine a dat în presă convorbirea dintre el şi procurorul Bălan, potrivit Mediafax

Într-o postare pe blogul personal, intitulată "Despre stenograme şi autosesizări", Ponta menţionează că a aflat, din relatările de presă, că CSM s-a autosesizat în legătură cu stenogramele apărute din dosarul în care este judecat Sorin Blejnar şi în care sunt surprinse discuţii între acesta şi preşedintele Traian Băsescu.

"Vreau să precizez de la bun început că sunt de acord cu aceasta acţiune, dacă par să existe anumite probleme privind respectarea procedurilor judiciare de către procurorul de caz. Stenogramele ne aduc tuturor aminte de ce va lăsa moştenire regimul Băsescu: ură, mizerie, metode subterane... De la el şi de la Morar a început această practică. A lupta pentru justiţie este una - corect şi lăudabil. A folosi stenograme pentru a murdări spaţiul public - e cu totul altceva...", susţine el.

Victor Ponta precizează că are "câteva anunţuri/întrebări".

"CSM a procedat corect cerând ancheta. Dar de ce doar acum? De ce, de pildă, nu s-au sesizat la fel la începutul anului, când au apărut în presă stenograme şi despre mine? Voi cere şi oficial CSM să îmi trimită (ca simplu cetăţean, nu ca prim ministru) rezultatele anchetei interne, dacă există, referitoare la cine a dat în presă convorbirea telefonică de două vorbe dintre mine şi procurorul George Bălan (reamintesc că, în acel caz, spre deosebire de cazul actual, nu exista nici rechizitoriu, nici cerere de arestare, nici dosar în instanţă - aşa cum e în cazul Blejnar). Iar dacă o astfel de anchetă s-a demarat, aş vrea să ştiu care sunt criteriile pe baza cărora un

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°