Trebuia ca, la un moment dat, furunculul să plesnească, prea multă infecţie măcina societatea românească şi prea multă ceaţă era aruncată dinspre Cotroceni sau dinspre Modrogan, spre a o acoperi şi spre a-i azvârli urmările în cârca altora. Stenogramele dat publicităţii săptămâna trecută şi doar la suprafaţă avându-l ca personaj principal pe Sorin Blejnar, până de curând tartorul Fiscului, ocrotitorul şi mulgătorul unor imense afaceri necurate, au darul de a ridica ştacheta. De a demonstra că Blejnar nu putea şi n-a lucrat de capul lui, ca un tâlhar singuratic. Ci că făcea parte dintr-un sistem canceros.

Textele apărute scot la iveală un vălmăşag de încrengături, cu personaje din cele mai diverse, dar cu funcţii-cheie în regimul Băsescu-Boc: directori de importante structuri ale statului, miniştri de fnanţe, şefi de vamă, ba şi un judecător de Înaltă Curte, patroni şi funcţionari publici, politicieni ca Elena Udrea,toţi amestecaţi într-o construcţie de tip mafiot, în care funcţiile în stat, în domeniul fiscal, erau distribuite strict clientelar, cu strident interes financiar. Aparent, totul prin placa turnantă Blejnar, dar sigur cu implicarea sau cel puţin cu ştiinţa altora. E greu de explicat altfel de ce l-a numit şi l-a tolerat Boc, de ce miniştri succesivi ai finanţelor păreau mai curând subalternii lui Blejnar. De ce însuşi preşedintele Băsescu repeta minciuna sfruntată că nici nu l-a cunoscut pe Blejnar, fiind însă dat de gol de propriile sale declaraţii. Blejnar, care, cu toate dezvăluirile incredibile, cu toate dosarele de corupţie în care e implicat, e cercetat în stare de libertate, nu e însă acum, repet, decât un paratrăsnet, în tentativa de a ţine în umbră personaje mult mai importante, ajunse prin interceptările respective, în vizorul opiniei publice. Cât de întâmplătoare să fie reacţia CSM, care s-a urzicat imediat ce a apărut numele lui Trai