Ucraina va interzice exporturile de grâu, începând de la mijlocul lunii noiembrie, aceasta fiind prima restricţionare a comerţului de către un producător important după ce preţurile materiilor prime pentru industria alimentră au crescut puternic în această vară, potrivit „Financial Times".
Decizia Ucrainei va alimenta temerile privind o repetare a valului de restricţii la export respnsabil de exacerbarea crizei alimentare din 2007, care a declanşat revolte din ţări printre care Egipt şi Senegal. În 2010, Rusia şi Ucraina au impus restricţii la exporturi, declanşând o creştere puternică a preţurilor cerealelor, care a fost una dintre cauzele Primăverii Arabe.
Ucraina a informat vineri traderii cu privire la interdicţie. Chiar dacă guvernul ucrainean a prezentat decizia ca rezultat al unui acord cu industria, traderii au afirmat că este de fapt o interdicţie.
"Vor fi oprite exporturile începând cu 15 noiembrie", a declarat Jorge Zukoski, preşedinte al Camerei de Comerţ Americane din Ucraina.
Potrivit Ministerului Agriculturii de la Kiev, nu a fost luată o decizie guvernamentală pentru interzicerea exporturilor, însă în cazul unei creşteri necontrolate a acestora vor trebui adoptate "măsuri".
Ucraina se află în top 10 al exportatorilor şi face parte împreună cu Rusia şi Kazahstan din regiunea Mării Negre, sursa a 25% din exporturile de grâu la nivel mondial. Regiunea, o sursă importantă de grâu pentru nordul Africii şi Orientul Mijlociu, a fost afectată de o secetă puternică în acest an.
Traderii vor urmări cu atenţie semne privind măsuri similare din partea Rusiei, scrie Financial Times.
Decizia Ucrainei vine înaintea alegerilor parlamentare programate pentru 28 octombrie, în care opoziţia speră să obţină majoritate parlamentară. Preţurile la grâu şi pâine, extrem de importante pentru o mare parte a populaţiei, reprezintă o prob