Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uţa Răgălie a băgat groaza în rudele ei! Cumnata femeii care şi-a ucis fără milă soţul a intrat în panică când s-a întâlnit cu ea! "Am crezut că intru în pământ!"

Publicat in Cancan, luni 22 octombrie 2012 · · ·

Chiar dacă şi-a executat pedeapsa, stând închisă nouă ani, iar anii care au trecut şi viaţa din puşcărie şi-au pus vizibil amprenta asupra Uţei Răgălie, cei care se nimeresc lângă ea şi chiar rudele sale mărturisesc că trăiesc o spaimă soră cu moartea."Eu nu am mai vorbit cu ea. Nu mai am curaj. Acum 3-4 luni eram la Piaţa Galaţi, când m-am trezit cu ea în spate. Când am văzut-o mi-au tremurat picioarele. Am crezut că intru în pământ! M-a întrebat ce fac eu acolo. Ea mi-a zis că-şi caută ciorapi. Cum Dumnezeu să-şi caute ciorapi printre tarabe!?", a povestit reporterilor Cancan.ro Violeta, cumnata Uţei. Aceasta spune că toată familia Răgălie, cât a mai rămas din ea în libertate, pentru că foarte mulţi sunt închişi pentru diverse infracţiuni, stă ca pe jar acum, după eliberarea criminalei. "Cu două zile înainte să-l omoare pe Cornel, l-a ameninţat. I-a zis: Ştii ce meritai? Meritai un glonţ în cap!", ne-a declarat Violeta. Acestea ar fi fost printre ultimele cuvinte adresate victimei imediat după ce l-ar fi prins în pat cu o altă femeie. Aventurile bărbatului ei, despre care se ştia că era proxenet, au scos-o din fire pe Uţa şi a decis să-l execute dintr-un foc. Violeta spune că nimeni nu era străin de faptul că bărbatul Uţei, Cornel, călca des pe bec, însă femeia nu a lăsat niciodată impresia că ar recurge la un asemenea gest, mai ales că situaţia lor financiară era una foarte bună. "Ei locuiau într-un palat ca o fortăreţă, care avea piscină şi bar. Noi nu aveam voie să intrăm la ei. După ce a fost închisă, casa a fost vândut-o şi am înţeles că ei i-au revenit vreo 30.000 de dolari", a precizat cumnata Uţei.

Chiar dacă şi-a executat pedeapsa, stând închisă nouă ani, iar anii care au trecut şi viaţa din puşcărie şi-au pus vizibil amprenta asupra Uţei Răgălie, cei care se nimeresc lângă ea şi chiar rudele sale mărturisesc că

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 18 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 17 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°