Un interviu difuzat recent i-a dat lui Victor Ponta prilejul de a declara că-l urăşte pe Traian Băsescu. Solicitat să comenteze confesiunea, Crin Antonescu a susţinut, la un post de ştiri, că el nu-l urăşte pe Traian Băsescu; el îl dispreţuieşte. Sursa: EVZ
Potrivit ştatelor de plată, Victor Ponta e premierul României, iar Crin Antonescu, preşedintele Senatului. Cei doi reprezintă astfel două instituţii cheie în statul român. Traian Băsescu întruchipează, la rîndu-i, o altă instituţie cheie: Preşedinţia României.
E lucru ştiut că deosebirea dintre un om simplu şi un şef de instituţie constă în diferenţa de povară a reperezentării. Omul simplu se reprezintă pe el însuşi sau, în cel mai bun caz, familia. Lipsit de povara reprezentării, el îşi poate permite să apară în chiloţi şi scărpinîndu-se în fund la fereastra casei sau să muşte cu dinţii paharul de bere.
Lucrurile se schimbă cînd vine vorba de şefii de instituţii.
Că vor sau nu, pentru opinia publică, ei reprezintă instituţia pe care o conduc. Tarele omeneşti date în vileag se răsfrîng nu asupra lor, ci asupra instituţiilor întruchipate. De aici, necesitatea, de la sine înţeleasă, ca şefii de instituţii să se controleze în orice clipă, să-şi facă din orice vorbă expresia instituţiei pe care o conduc. Nevoia de autocenzură a omenescului sporeşte cu cît urcăm în ierarhia socială. În romanul Fraţii Jderi al lui Mihail Sadoveanu, Ştefan cel Mare îşi mustră năbădăiosul fiu, zicîndu-i că noi, conducătorii de popoare, sîntem ca soarele:
Dăm lumină fără a primi.
Am folosit această replică a marelui scriitor cu cîţiva ani în urmă, pe vremea primilor ani de mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu. Aflat la început de cea mai înaltă funcţie în stat, răzgîiat de lauda intelectualilor şi hrănit de seva sondajelor, Traian Băsescu îşi făcuse o politică din datul în stambă ca om.
În ultimii a
