Apariţia stenogramelor după convorbirile dintre Traian Băsescu şi Sorin Blejnar, ca şi a celor dintre fostul şef al ANAF şi Elena Udrea, comentată îndelung, pe faţă şi pe dos, de media audio-vizuale, constituie, într-adevăr, un eveniment notabil al prezentei campanii electorale. El lansează un semnal care merită analizat, chiar dacă nu la nivelul conţinutului, care, după cum a permis comunicatul preşedenţiei şi seria de intervenţii publice ale partizanilor prezidenţiali să se observe, poate fi relevant sau nu pentru misiunea sau derapajele primului om al ţării. Că a fost vorba despre o complicitate deocheată sau, dimpotrivă, că s-a comunicat în limitele în care contractul dintre doi reprezentanţi ai statului o permit în mod legal rămâne de stabilit.
Altceva, însă, mi se pare demn să fie semnalat. Este pentru prima oară când se dezvăluie faptul că primul om al ţării, preşedintele însuşi, este monitorizat îndeaproape, i se ascultă convorbirile telefonice - nu interesează acum şi aici sub ce pretext se face asta - şi este pus sub lumina reflectoarelor la acelaşi nivel cu, să zicem Omar Haysam. Anterior, maximum-ul atins păruse să fie modul în care fusese luat la puricat un fost premier. Astăzi, după mai mulţi ani de tergiversări, eschive, vizite la Parchet, declaraţii de presă şi o îndărătnică luptă în presă, Adrian Năstase, premier leonin, cu atitudini voievodale, a poposit după gratii. Uite însă că lucrurile pot merge chiar mai departe, iar faimoasa luptă cu Securitatea pe care, la un moment dat, preşedintele Constantinescu o evoca, arătându-se încolţit, nu a fost chiar o simplă impresie, o adiere pe cerul gândirii...
Una este să explici cetăţenilor că nimeni nu este deasupra legii şi cu totul altceva să vrei ca acestora să li se pară firesc ca fiecare ins, ori măcar fiecare reprezentant al statului este firesc să fie pus sub observaţie în fieca
